Peste jumătate dintre fântânile și cișmelele publice din județul Vaslui – verificate de Direcția de Sănătate Publică – au fost închise. Probele analizate arată că apa este periculoasă pentru consum. Are amoniu, nitraţi, fier sau mangan – peste limită, dar și E. coli (Escherichia coli) și alte bacterii.
Este vorba de zeci de fântâni și cișmele care, în satele din Vaslui, reprezintă principala sursă de apă pentru populație.
„Aceste fântâni sunt închise; având apă nepotabilă, sunt obligate să afișeze acest mesaj astfel încât populația să fie protejată. În special, mamele care alăptează, copiii”, spune Mihaela Vlada, director al Direcției de Sănătate Publică Vaslui.
Acum, autoritățile locale trebuie să ia măsuri.
„Prin clorurare sau administrare de alte substanțe astfel încât apa să devină potabilă”, mai spune directorul DSP Vaslui.
Pe lângă nitriți, amoniu, fier sau mangan, în apa din trei fântâni s-a depistat E. coli, în şase surse de apă s-au găsit enterococci, iar în şase fântâni publice bacterii coliforme.
„Datorită substanțelor cu care a fost fertilizat terenul, valoarea nitriților, a nitraților este mai mare. Și pozițiionarea grupurilor sanitare în mediul rural este o problemă”, a mai spus directorul DPS Vaslui.
În judeţul Vaslui sunt aproape 4.000 de fântâni publice şi peste 300 de izvoare captate pe domeniul public.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Un bărbat a pierdut 11.000 de euro după ce a vrut să cumpere o autorulotă de pe Facebook | AUDIO