Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Barladeanu, este vizat de o anchetă a procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.
El este acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu foși elevi de la Seminarul Teologic din Huși.
Mai multe persoane, foști seminariști și preoți au fost citate pentru a fi audiate în următoarele zile.
Ancheta este instrumentată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, având în vedere calitatea de înalt ierarh a suspectului.
Este primul dosar penal în care un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române este cercetat pentru o astfel de infracțiune.
Scandalul sexual, soldat cu retragerea din funcție a Preasfințitului Corneliu, a izbucnit după ce însuși episcopul a mers la DNA pentru a depune plângere, acuzând trei preoți că îl șantajează cu divulgarea unor imagini și filmulețe compromițătoare în mass media. Un film a fost publicat de presa tabloidă.
În imaginile care au fost recunoscute de oficialii BOR, după ce le-au vizionat în forma necenzurată, apăreau în ipostaze intime doi bărbați îmbrăcați în sutană, unul dintre ei fiind Corneliu Bârlădeanu.
Pentru faptele sale, fostul episcop riscă până la 7 ani de închisoare. El este retras in prezent la Manastirea Varatec in judetul Neamt.