Un incendiu a izbucnit azi-noapte la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vaslui. Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu patru autospeciale și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea incendiului izbucnit. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera serverelor și exista pericol de propagare la întregul nivel.
UPDATE 14:00. Instituția și-a suspendat activitatea pe o perioadă nedeterminată
Casa de Asigurări de Sănătate Vaslui și-a suspendat activitatea după incendiul izbucnit azi-dimineață, care a distrus toate echipamentele din camera serverelor. Activitatea e suspendată pe o perioadă nedeterminată, iar pentru moment nu se poate face o evaluare a pagubelor. Reprezentanții CJAS dau însă asigurări că se fac eforturi pentru eliminarea cît mai rapidă a consecințelor incendiului.
Pentru o vreme, nu se știe cît, Casa de asigurări de sănătate Vaslui nu va mai avea program de lucru cu publicul. Toaste programările au fost anulate, iar angajații instituției nu pot reveni, pentru moment, la lucru. Incidentul, în urma căruia au ars echipamentele din camera serverelor, iar sediul s-a umplut de fum, este anchetat, iar o evaluare exactă a pagubelor nu va putea fi făcută decât după ce va fi permis accesul angajaților în instituție.
Reprezentanții CJAS dau însă asigurări că furnizorii de servicii medicale nu sunt afectați în nici un fel, implicit nici pacienții acestora, întrucît contractele au fost prelungite ieri prin acte adiționale pînă în luna iunie inclusiv.
Pe de altă parte însă, vasluienii care au nevoie de la CJAS de documente care să ateste calitatea de asigurat trebuie să mai aștepte. Instituția face apel la înțelegerea acestora și transmite că activitatea respectivă va fi reluată după remedierea consecințelor incendiului.
Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit cel mai probabil de la un scurtcircuit produs la un UPS de mare capacitate. Intervenția lor a făcut ca focul să nu se propage și în alte încăperi, limitîndu-se doar la camera serverelor.
Știre inițială
Alarma s-a dat dimineață după ce senzorii de fum instalați la Casa de Asigurări de Sănătate s-au activat. Din camera serverelor, de la parterul instituției ieșea un fum dens. Patru autospeciale ale ISU au ajuns la Casa de Asigurări, iar pompierii au reușit să stingă focul înainte să se extindă și la alte încăperi. Toate echipamentele din camera servelor s-au făcut însă scrum. Pentru pompieri a fost o intervenție dificilă din cauza fumului, dar și pentru că imobilul e lipit de un bloc turn.
„La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera serverelor și exista pericol de propagare la întregul nivel. Întrucât clădirea instituției este lipită de un bloc turn, echipe de salvatori au mers din ușă în ușă pentru a verifica starea locatarilor, însă nu s-a impus evacuarea cetățenilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Concomitent cu operațiunile de stingere au fost amplasate mai multe exhaustoare pentru evacuarea fumului extrem de dens care inundase clădirea.
Urmează să fie făcută o evaluare a pagubelor, dar important pentru vasluieni este să știe că mii de dosare cu date importante din arhiva Casei de Asigurări de Sănătate au fost salvate.
În acest moment, incendiul este lichidat, dar se continuă evacuarea fumului și a gazelor fierbinți.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Sursa colaj foto: ISU Vaslui
Sursa video: ISU Vaslui