Confidenţialitate

Vaslui: 3 scoli, cu peste 1.200 de elevi, inchise din cauza vremii nefavorabile

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, peste 1.200 de elevi din trei unităţi de învăţământ nu vor merge la şcoală sau grădiniţă, marţi, după ce conducerile şcolilor respective au decis suspendarea cursurilor din cauza drumurilor impracticabile. Astfel, Liceul ‘Ion Mincu’ Vaslui, unde învaţă 1.153 de elevi, este închis pentru a doua zi consecutiv, în condiţiile în care majoritatea cursanţilor sunt navetişti din mediul rural, acolo unde sunt cele mai mari probleme cu căile de acces spre oraş. De asemenea, cursurile sunt suspendate la şcoala primară şi grădiniţa din localitatea Mânzaţi, cei 80 de elevi şi preşcolari fiind nevoiţi să stea acasă din cauza drumurilor impracticabile. Încă de pe timpul vacanţei, mai există o problemă cu microbuzul şcolar în comuna Alexandru Vlahuţă astfel încât 22 de elevi din Poieneşti Deal şi Morăreni nu pot ajunge la cursuri la şcoala din Floreşti. Totodată, 15 elevi din Buda nu pot fi transportaţi din acelaşi motive la şcoala din Alexandru Vlahuţă. Cursurile ar urma să reintre în normal, miercuri, în toate unităţile de învăţământ din judeţul Vaslui, dacă între timp nu vor apărea alte probleme create de vreme.