Confidenţialitate

Vasile Blaga demisionează din funcția de copreședinte PNL

Vasile Blaga a anunțat că demisionează din funcția de copreședinte al PNL și din cea de șef de campanie a partidului la alegerile parlamentare. Anunțul vine după ce a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influență.

”În urma acuzațiilor care mi s-au adus astăzi, îmi voi dovedi nevinovăția în fața instituțiilor abilitate. Eu însumi sunt garantul respectării Statutului PNL și a tuturor deciziilor partidului.

Nu pot să cer colegilor mei să respecte criteriile de integritate, iar eu să nu o fac. Ca atare, voi acționa în consecință și îmi depun demisia din funcția de co-președinte al Partidului Național Liberal și din cea de șef de campanie pentru alegerile parlamentare din acest an”, a anunțat Vasile Blaga, printr-un comunicat de presă.

Procurorii DNA Ploiești au venit cu precizări legate de dosarul în care a fost pus sub urmărire penală Vasile Blaga, copreședintele PNL. În același dosar mai sunt urmăriți penalGheorghe Ștefan, fostul primar din Piatra Neamț, dar și Horațiu Bruno Berdilă, om de afaceri.

Vasile Blaga a fost audiat miercuri la DNA PLoiești mai bine de două ore, iar la ieșire a declarat că este cercetat sub control judiciar pentru trafic de influență.

Infracțiunile ar fi fost comise de liderul PNL în perioada 2009-2012, atunci când era secretar general al PDL și senator în Parlament. Tot în acea perioadă, Gheorghe Ștefan era vicepreședintele PDL și primar al municipiului Piatra Neamț. El este suspectat de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

Afaceristul Horațiu Bruno Berdilă este suspectat de cumpărare de influență.

Procurorii spun că în 2009, cei doi lideri ai PDL, partid aflat atunci la guvernare, s-au înțeles să obțină bani pentru partid prin numirea unor persoane la conducerea unor companii naționale și instituții publice. Totul s-ar fi petrecut cu ajutorul miniștrilor desemnați politic.

Ulterior, respectivele persoane numite la conducerea unor companii urmau să atribuie contracte preferențiale către firme dispuse ”să cotizeze” pentru PDL.

La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.”, scrie DNA în comunicat.

Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Ștefan și-ar fi folosit influența din partid și ar fi determinat șefii din mai multe ministere să numească o anumită persoană la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei. Respectiva persoană a fost acceptată și de Vasile Blaga și s-ar fi angajat să contribuie, indirect, la finanțarea PDL cu sume de bani.

”Suspectul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie – indirect – la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.”, mai susțin procurorii.

În perioada 2011-2012, compania națională de energie, condusă de omul celor doi lideri politici, ar fi încheiat contracte de achiziții servicii și produse IT, prin licitații trucate, cu firma lui Horațiu Bruno Berdilă. Acesta din urmă ar fi transferat către PDL o parte din sumele primite în urma contractelor.

Tot atunci, Gheorghe Ștefan i-a spus persoanei numite la conducerea companiei de energie că va fi menținută în funcția de conducere doar dacă va atribui în continuare contracte către firma lui Horațiu Bruno Berdilă.

În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat”, mai spune DNA.

Gheorghe Ștefan ar fi primit pentru el și pentru PDL aproximativ 25.000.000 lei.

Iar Vasile Blaga, în schimbul acestor favoruri, ar fi încasat în trei rânduri 200.000 euro, dar și 500.000 de euro de la Gheorghe Ștefan.