Confidenţialitate

Vara la teatru – spectacole găzduite la TNB în iunie, iulie şi august

O parte din cele mai îndrăgite piese de teatru ale momentului îşi vor continua parcursul către inima publicului şi în lunile de vară. La Teatrul Naţional vor fi găzduite titluri consacrate ale dramaturgiei rom­­­­âneşti precum “Gaiţele,” “Tache, Ianke şi Cadâr” sau “Steaua fără nume,” alături de piese mai noi dar la fel de iubite de spectatori cum ar fi “All Inclusive“, “Totul se transformă“, sau premiera sezonului – “Share & Subscribe.” Acestea şi multe altele vor însemna tot atâtea ocazii pentru a-i vedea pe scenă pe Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Virginia Rogin, Rodica Mandache, Marius Manole, Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Manuela Hărăbor, Gabriel Fătu şi mulţi alţii.

 Spectacolele vor avea loc după următorul program:

LUNA IUNIE

Tache, Ianke şi Cadâr” – 6 iunie ora 20.00 găzduit la TNB Sala Ion Caramitru – bilete epuizate.

Următoarele reprezentaţii: 13 şi 14 iulie.

Celebra comedie “Tache, Ianke și Cadâr,” de data aceasta ȋn regia lui Horațiu Mălăele, mizează pe diferențele interculturale ca motor al angrenajului comic, dar și ca baza a unei lecții despre toleranță și acceptare. Spectacolul vine cu o distribuție remarcabilă ce garantează un tablou cu personaje captivante. Horațiu Mălăele este omul potrivit la locul potrivit, ȋn postura evreului Ianke, Mihai Constantin este foarte autentic ȋn rolul românului Tache, iar Răzvan Vasilescu ȋl ȋntruchipează cu mult șarm și culoare pe bonomul Cadâr. Interacțiunea celor trei negustori este izvorul momentelor comice, dar și și o invitație către a reflecta și a găsi calea spre acceptare prin ȋnțelegere și incluziune. “Gura lumii” este concretizată scenic ȋn cele două personajele exponențiale, Baba Safta și Ilie, roluri cu care ne ȋncântă Dana Dogaru și Adrian Ciobanu. Iar din mai tânăra generație de nume ale scenei, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin prind aripi ȋn rolurile celor doi ȋndrăgostiți – Ana și Ionel.

Ȋn noua montare, piesa are vigoare, dar și farmec, și ȋși consolidează sucesul cu fiecare nouă reprezentație.

Distribuție: Horațiu Mălăele, pe Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin.

Regia: Horațiu Mălăele.

 

Şi cu pisica ce-aţi făcut” – 13 iunie ora 20.00 găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

“Şi cu pisica ce-aţi făcut” este o comedie-aventură, ȋn care Lia Bugnar dirijează povestea ȋntr-o manieră interactivă, care cucerește spectatorii și provoacă actorii. Distribuția reunește mai multe generații și tipologii ale scenei: doamna Rodica Mandache este deopotrivă fermecatoare și dramatică, Marius Manole este pierzatorul absolut, Medeea Marinescu este aristocrata stilată, Mariei Buză ȋi revine o interesantă partitură ce ȋi pune ȋn valoare atât glasul cât și talentul actoricesc, Anghel Damian este plin de vervă și umor iar Lia Bugnar are o postură surpriză care dinamizează cursul acțiunii. Rezultă o comedie altfel, ȋn care destăinuirile scot la iveală mult mai mult decât răspunsul la întrebarea-titlu: “Și cu pisica ce-ați făcut?”

Distribuţie: Rodica Mandache, Marius Manole, Medeea Marinescu, Maria Buză, Lia Bugnar şi Anghel Damian

Text şi regie: Lia Bugnar

Steaua fără nume” 13 iunie ora 20.00 – găzduit la TNB Sala Studio

Frumoasa și romantica poveste scrisă de Mihai Sebastian și pusă ȋn scenă de nenumărate generații, a prins din nou viață, de data aceasta ȋn regia lui Vlad Zamfirescu, pe care ȋl regăsim și ȋn rolul principal masculin. Noua punere în scenă are un joc echilibrat, și punctări suficient de amuzante, dar și cât trebuie de sensibile,  pentru a stârni emoție și aplauze, în punctele cheie ale spectacolului.

Noua versiune este o reverență adusă montărilor și ecranizărilor anterioare, dar și o invitație lansată publicului de toate vârstele pentru a descoperi sau redescoperi acest titlu cu istorie din repertoriul românesc. Decoruri ample și costume de epocă recreează atmosfera piesei lui Mihail Sebastian ȋntr-o montare ce cultivă spiritul textului original și culoarea vremii ȋn care se petrece acțiunea.

“Steaua fără nume” pune în lumină teme mereu actuale: ȋntâlnirea meteorică dintre femeia fatală și bărbatul ȋnsetat de cunoaștere,  ȋncercarea de a sparge tiparele, zbaterea de deveni mai mult decât ceea părem a fi predestinați. Totul ȋnvăluit ȋntr-o aură de romantism și mister ȋmbogățitit cu momente de comic de situație care dinamizează spectacolul.

Distribuţie: Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Valentin Teodosiu, Adrian Titieni, Andi Vasluianu, Luminița Erga, Eva Cosac și Gabriel Vatavu.

Regia: Vlad zamfirescu

 

Gaiţele” – 27 iunie ora 20.00 – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Ȋn viziunea regizorală a lui Gelu Colceag, “Gaițele” este un spectacol de forță ce aduce ȋn fața pubicului un veritabil careu de ași: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virginia Rogin și Adriana Trandafir. Cele patru mari doamne ale scenei, alături de Manuela Hărăbor, Gabriel Fătu, Tudor Istodor, Ion Ionuț Ciocia și mulți alții, vă invită în lumea deformată a lui Alexandru Kirițescu pentru a înțelege de ce spectacolul este cunoscut şi sub numele “Cuibul de viespi”.

Titlu reper din repertoriul autohton, piesa captivează privitorul cu personajele puternic conturate,  dinamica jocului și tumultul acţiunii. Accentele de caricatură prin care sunt puse ȋn lumina moravurile vremii şi umorul uneori amar, alteori ironic, dar tot timpul debordant completează această satiră socială ȋn registru comic.

Distribuţie completă: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virgina Rogin, Adriana Trandafir, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea.

Regia: Gelu Colceag

 

LUNA IULIE

Totul se transformă” – 4 iulie ora 20.00  găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

“Totul se transformă” este mixul perfect între distribuţia excelentă, regia bine pusă la punct şi textul autentic, actual şi ofertant al lui Alex Popa. Rezultă un spectacolul copleşitor de amuzant şi periculos de inteligent, cu o esenţă comică ce derivă din jocul fascinant al contrastelor într-o situaţie de criză.

Distribuţie: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Vlad Zamfirescu şi Mircea Rusu

Regia: Vlad Zamfirescu

Gaiţele” – 5 iulie ora 20.00 găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Ȋn viziunea regizorală a lui Gelu Colceag, “Gaițele” este un spectacol de forță ce aduce ȋn fața pubicului un veritabil careu de ași: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virginia Rogin și Adriana Trandafir. Cele patru mari doamne ale scenei, alături de Manuela Hărăbor, Gabriel Fătu, Tudor Istodor, Ion Ionuț Ciocia și mulți alții, vă invită în lumea deformată a lui Alexandru Kirițescu pentru a înțelege de ce spectacolul este cunoscut şi sub numele “Cuibul de viespi”.

Titlu reper din repertoriul autohton, piesa captivează privitorul cu personajele puternic conturate,  dinamica jocului și tumultul acţiunii. Accentele de caricatură prin care sunt puse ȋn lumina moravurile vremii şi umorul uneori amar, alteori ironic, dar tot timpul debordant completează această satiră socială ȋn registru comic.

Distribuţie completă: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virgina Rogin, Adriana Trandafir, Manuela Hărăbor/Ioana Ancea, Tudor Istodor, Diana Cavallioti, Gabriel Fătu, Doina Teodoru/Andreea Chiriţescu, Ion Ionuţ Ciocia, Cosmina Dobrotă/Mariangela Coldea.

Regia: Gelu Colceag

 

Şi cu pisica ce-aţi făcut” – 6 iulie ora 20.00 găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

“Şi cu pisica ce-aţi făcut” este o comedie-aventură, ȋn care Lia Bugnar dirijează povestea ȋntr-o maniera un pic diferită, care cucerește spectatorii și provoacă actorii. Distribuția reunește mai multe generații și tipologii ale scenei: doamna Rodica Mandache este deopotrivă fermecatoare și dramatică, Marius Manole este pierzatorul absolut, Medeea Marinescu este aristocrata stilată, Mariei Buză ȋi revine o interesantă partitură ce ȋi pune ȋn valoare atât glasul cât și talentul actoricesc, Anghel Damian este plin de vervă și umor iar Lia Bugnar are o postură surpriză care dinamizează cursul acțiunii. Rezultă o comedie altfel, ȋn care destăinuirile scot la iveală mult mai mult decât răspunsul la întrebarea-titlu: “Și cu pisica ce-ați făcut?”

Distribuţie: Rodica Mandache, Marius Manole, Medeea Marinescu, Maria Buză, Lia Bugnar şi Anghel

Damian

Text şi regie: Lia Bugnar

 

All Inclusive” – 7 iulie ora 20.00 găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Cel mai relaxant și revigorant “All Inclusive” se află doar la un bilet distanță și se savurează confortabil din sala de teatru.  Sunteți invitați la o superbă comedie maraton, pe un text de Alexandru Popa, despre ce avem și nu vedem și despre ce căutăm, deși avem deja. Totul bine dozat, ȋntr-o piesă cuceritor de amuzantă, ȋn care fiecare pare idealul ȋmplinirii celuilalt. Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu și Diana Roman dezvăluie cu vervă și haz cum perfecțiunea poate face tandem cu nefericirea și imprefecțiunea poate fi calea cea mai scurtă spre ȋmplinire prin acceptare.

Distribuție: Medeea Marinescu, Marius Manole, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu și Diana Roman.

Regia: Vlad Zamfirescu

 

Pe o pânză de păianjen” – 8 iulie ora 20.00 găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

Spectacolul pornește din registrul comic exploziv, tranzitează prin zona umorului fin și ironiei subtile, ȋși urmează parcursul prin câteva momente de reflecție și chiar analiză psihologică și culminează cu o schimbare de perspectivă ce dă totul peste cap. O poveste cu tâlc, ce ne reamintește să nu uităm să privim și dincolo de ceea ce pare evident, să nu cădem pradă rutinei și să avem mereu ochii și inima deschise către și pentru persoanele de lângă noi.

Piesa este semnată de Alexandru Popa și regizată de Vlad Zamfirescu, aceeași echipă ce a scos la rampă și titlurile de mare success “All Inclusive,” “Secretul fericirii” sau mai recentul “Totul se transformă.”

Distribuție: Medeea Marinescu, Andi Vasluianu, Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Diana Roman

Regia: Vlad Zamfirescu

 

Share & Subscribe” – 9 şi 10 iulie ora 20.00 găzduit TNB Sala Ion Caramitru

La fel de ancorat în realitate că și titlul, spectacolul demontează stereotipuri, sparge tabu-uri și spune lucrurilor pe nume într-un parcurs în care de la hohot de râs la fior de plâns și viceversa, nu e decât un pas.

Trăirile intense, părerile contradictorii, subiectele controversate şi jocurile de culise sunt doar câteva dintre elementele cheie ce construiesc cele 7 secvențe puse în scenă de7 actori foarte iubiţi de public. Aduși împreună de fascinantul text al dramaturgului Alexandru Popa, Marius Manole , Medeea Marinescu , Vlad Zamfirescu , Mirela Oprisor, Diana Roman, Şerban Pavlu și Andi Vasluianu devin pentru prima oară în carieră colegi în același spectacol, dăruindu-ne un eveniment teatral de marcă, în regia lui Vlad Zamfirescu.

În cele șapte scene ale spectacolului, care se derulează cinematografic, rapid și provocator, publicul este prins de tumultul acţiunii și purtat într-o poveste profund umană și cu adevărat memorabilă. În completarea talentului excepțional al celor șapte actori, printre atuurile spectacolului se numără, viziunea regizorală discret rafinată a lui Vlad Zamfirescu și răsturnările de situație, de ritm și de emoție, marca Alex Popa.

Distribuţie: Marius Manole , Medeea Marinescu , Vlad Zamfirescu , Mirela Oprisor , Diana Roman,

Şerban Pavlu și Andi Vasluianu

Regia: Vlad Zamfirescu

Tache, Ianke şi Cadâr” – 13 şi 14 iulie

Celebra comedie “Tache, Ianke și Cadâr,” de data aceasta ȋn regia lui Horațiu Mălăele, mizează pe diferențele interculturale ca motor al angrenajului comic, dar și ca baza a unei lecții despre toleranță și acceptare. Spectacolul vine cu o distribuție remarcabilă ce garantează un tablou cu personaje captivante. Horațiu Mălăele este omul potrivit la locul potrivit, ȋn postura evreului Ianke, Mihai Constantin este foarte autentic ȋn rolul românului Tache, iar Răzvan Vasilescu ȋl ȋntruchipează cu mult șarm și culoare pe bonomul Cadâr. Interacțiunea celor trei negustori este izvorul momentelor comice, dar și și o invitație către a reflecta și a găsi calea spre acceptare prin ȋnțelegere și incluziune. “Gura lumii” este concretizată scenic ȋn cele două personajele exponențiale, Baba Safta și Ilie, roluri cu care ne ȋncântă Dana Dogaru și Adrian Ciobanu. Iar din mai tânăra generație de nume ale scenei, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin prind aripi ȋn rolurile celor doi ȋndrăgostiți – Ana și Ionel.

Ȋn noua montare piesa are vigoare dar și farmec și ȋși consolidează sucesul cu fiecare nouă reprezentație.

Distribuție: Horațiu Mălăele, pe Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin.

Regia: Horațiu Mălăele.

Dineu cu proşti” – 30 şi 31 iulie – ora 20.00 – găzduit la TNB Sala Ion Caramitru

La mulţi ani, Horaţiu Mălăele! Spectacol aniversar, dedicat zilei de naştere a maestrului.

Un festin comic colosal, favorit absolut al publicului! Reper al genului burlesc, spectacolul s-a reluat în acest an cu o distribuţie ce captivează de la prima lectură. Spectatorii se bucură de un regal în care situaţiile amuzante şi replicile explozive se potenţează şi se completează recirpoc, într-un maraton în care hohotele de râs se rostogolesc de la început până la final. Iar dincolo de toate acestea se regăseşte o component psihologică.

Distribuție completă: Horațiu Mălăele, Mircea Rusu, Medeea Marinescu / Aylin Cadâr, Alexandru Bindea/Ovidiu Cuncea, Costina Cheyrouze / Teodora Mareș, Dorin Andone, Alexandru Georgescu.

Regia: Ion Caramitru

 

LUNA AUGUST 

Tache, Ianke şi Cadâr” – 1 şi 2 august

Celebra comedie “Tache, Ianke și Cadâr,” de data aceasta ȋn regia lui Horațiu Mălăele, mizează pe diferențele interculturale ca motor al angrenajului comic, dar și ca baza a unei lecții despre toleranță și acceptare. Spectacolul vine cu o distribuție remarcabilă ce garantează un tablou cu personaje captivante. Horațiu Mălăele este omul potrivit la locul potrivit, ȋn postura evreului Ianke, Mihai Constantin este foarte autentic ȋn rolul românului Tache, iar Răzvan Vasilescu ȋl ȋntruchipează cu mult șarm și culoare pe bonomul Cadâr. Interacțiunea celor trei negustori este izvorul momentelor comice, dar și și o invitație către a reflecta și a găsi calea spre acceptare prin ȋnțelegere și incluziune. “Gura lumii” este concretizată scenic ȋn cele două personajele exponențiale, Baba Safta și Ilie, roluri cu care ne ȋncântă Dana Dogaru și Adrian Ciobanu. Iar din mai tânăra generație de nume ale scenei, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin prind aripi ȋn rolurile celor doi ȋndrăgostiți – Ana și Ionel.

Ȋn noua montare piesa are vigoare dar și farmec și ȋși consolidează sucesul cu fiecare nouă reprezentație.

Distribuție: Horațiu Mălăele, pe Mihai Constantin, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan și Matei Constantin.

Regia: Horațiu Mălăele.

Bilete: Ticketstore.roBLT.roMystage.ro și detalii pe pagina de Facebook Cortina AG