Vama este acum live într-unul din cele mai mari evenimente muzicale ale verii de la malul Mării Negre, Europa FM Live pe Plajă.
În această seară, de la ora 16:30, pe scena Europa FM Live Pe Plajă vor urca: GAȘCA ZURLI, VANOTEK & ENELI, IRINA RIMES, BERE GRATIS, THE MOTANS, HOLOGRAF, VOLTAJ, VAMA, CARLA’S DREAMS.
Vama este o formație românească de muzică pop-rock, formată în 2006, în urma destrămării trupei Vama Veche. Primul album al trupei a fost lansat în 2008 și poartă același nume cu cel al trupei, iar cel de-al doilea album este intitulat „2012”, datorită anului în care a fost lansat. În 2017 Vama a lansat cel de-al treilea album, acesta fiind în totalitate în limba engleză.
Pe lângă invitații anunțați, Europa FM a pregătit și pentru această seară o mulțime de surprize pentru cei care sunt pe plaja dintre Venus și Saturn.
Pe pagina de Facebook Radio Europa FM, puteți urmări o transmisiune specială în care concertul Europa FM Live Pe Plajă este completat, în premieră, cu atmosfera din backstage şi interviuri în exclusivitate cu artiştii.
https://www.facebook.com/europafmromania/videos/10160732060410581/