Confidenţialitate

Valoarea unui bon de masă crește la 35 de lei începând cu 1 august. De la 1 ianuarie 2024, valoarea unui tichet de masă ajunge la 40 de lei | AUDIO

Reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor au agreat luni – 10 iulie 2023 – majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei. În ceea ce privește inflația, premierul României a transmis că „vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai”.

Marcel Ciolacu, premierul României: „Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor”

„Îmi doresc să începem de astăzi un dialog deschis cu sindicatele și patronatele asupra deciziilor importante pe care le vom lua în perioada următoare. Guvernarea noastră este despre economie și reforme în beneficiul oamenilor.

Este evident faptul că trebuie să ne încadrăm în deficitul bugetar asumat de statul român pentru ca România să beneficieze de fondurile europene care îi vor asigura stabilitatea economică. Vom menține liniile stabilite prin bugetul de stat și vom îndeplini angajamentele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, important instrument de reforme și investiții pentru țara noastră”, a spus Marcel Ciolacu.

Marcel Ciolacu: „Vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră”

„În același timp, așa cum ne-am angajat, vom veni în continuare cu măsuri pentru reducerea inflației astfel încât să închidem acest an cu o rată a inflației cu o singură cifră, iar pentru anul viitor avem o viziune sustenabilă și predictibilă de susținere a economiei și de creștere a nivelului de trai. Sunt teme extrem de importante asupra cărora ne vom consulta permanent cu partenerii sociali”, a mai spus premierul României – Marcel Ciolacu.

Prima reuniune a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social coordonată de premierul Marcel Ciolacu

Reuniunea a avut loc astăzi, la Palatul Victoria, pe agendă regăsindu-se mai multe teme de interes pentru partenerii sociali. Reprezentanții Guvernului, ai sindicatelor și patronatelor au agreat majorarea valorii tichetelor de masă începând cu 1 august 2023 la 35 de lei, iar începând cu 1 ianuarie 2024, la 40 de lei.

În perioada imediat următoare vor fi aprobate, la nivelul Guvernului, actele normative pentru aplicarea acestei decizii. Creșterea nivelului de trai, reducerea inflației, asigurarea stabilității economice, deschiderea mai multor apeluri de proiecte finanțate prin cadrul financiar multianual 2021-2027 au fost, de asemenea, pe agenda discuțiilor între reprezentanții Guvernului și partenerii sociali.

Consultările Guvernului cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor vor continua atât în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, cât și la nivelul ministerelor.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: ANALIZĂ. Românii sunt mai atenți la prețuri și caută branduri mai ieftine, cumpără mai rar ori în cantități mai mici | AUDIO