Dozele pe care urmează să le primim sunt la limită, spune coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, intr-un interviu pentru B1 TV.
Vom primi mai puține doze decât numărul persoanelor înscrise în platformă. O speranță vine de la AstraZeneca, al cărui vaccin urmează să fie aprobat.
România va primi săptămâna viitoare încă 180.000 de doze de vaccin anti-COVID de la Pfizer. Însă, până pe 8 februarie, sunt deja programate 500.000 de persoane, la care se adaugă și cei care trebuie să facă rapelul.
„Suntem cu dozele de vaccin aproape la limită”, spune medicul Valeriu Gheorghiță.
România nu poate solicita o suplimentare a numărului de doze, pentru că depindem de contractele încheiate de Uniunea Europeană.
E de așteptat, însă, ca în a doua jumătate a lunii februarie să crească numărul de doze pe care le primim, dacă se obțin toate aprobările pentru vaccinul fabricat de Astra Zeneca.
Cele 180.000 de doze de vaccin pe care le vom primi săptămâna viitoare se adaugă celor 130.000 care mai sunt în prezent în depozite, după ce au fost distribuite vaccinurile pentru următoarele trei zile.
- Liliana Nicolae