Confidenţialitate

Dr. Gheorghiță spune că cei care s-au vaccinat anti-COVID trebuie să respecte în continuare măsurile sanitare | AUDIO

Se lucrează la o hartă a persoanelor vaccinate anti-COVID în fiecare județ din țară, pentru a vedea numărul celor care sunt deja imunizați într-o anumite zonă.

Precizările au fost făcute de coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, într-o vizită la un centru de vaccinare din județul Giurgiu:

„Datele, în acest moment, ar fi într-adevăr eronate, dacă iei câți s-au vaccinat în Giurgiu, sunt mulți care, probabil, au venit din alte județe. Eu cred că este un lucru bun că avem această libertate să ne alegem centrul în care vrem să ne vaccinăm, unde există locuri libere. Interesul nostru este să vaccinăm cât mai repede oamenii.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei care s-au vaccinat deja trebuie să respecte în continuare măsurile sanitare, subliniază medicul Valeriu Gheorghiță:

„Trebuie să înțelegem că până nu ajungem la nivelul de imunitate colectivă pe care ni-l dorim, de cel puțin 60-70%, este important cu toții să respectăm măsurile de prevenție. Trebuie să înțelegem că acum, când avem vaccinuri care sunt dovedite eficiente pe tulpinile circulante, trebuie să ne vaccinăm.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.