Între timp, mai multe asociații din domeniul medical, pacienți, medici de familie și nu numai, încearcă să se unească pentru a ridica nivelul de conștientizare privind vaccinarea în România. Nu vorbim doar de vaccinare anti-COVID, pentru că românii sunt sceptici în privința tuturor vaccinurilor, arată datele.
Doar 22% dintre copii au schema obligatorie de vaccinare. Forumul Pro Vaccinare în România își dorește să crească încrederea românilor în procesul de vaccinare. Medicul Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Campaniei de vaccinare din România spune că nu se poate vorbi de un eșec al campaniei de vaccinare:
„Uitându-mă la datele de vaccinare, în România în general și pe programele de vaccinare, faptul că azi sunt peste 6 milioane de persoane vaccinate cu cel puțin o doză în România, în raport cu situația României, este un succes. În raport cu ce se întâmplă în celelalte țări europene, nu putem vorbi în aceeași termeni”, a spus Valeriu Gheorghiță.
Pe de altă parte, Valeriu Gheorghiță recunoaște că e nevoie de eforturi de la întreaga societate pentru conștientizarea importanței vaccinării:
„Această mișcare anti-vaccinare există tocmai pentru mișcarea pro-vaccinare este timidă și nu și-a făcut așa cum trebuia treaba până în acest moment. Pentru că altfel, efectul mișcării anti-vaccinare ar fi fost limitat. Haideți să înțelegem că nu putem controla această pandemie până nu se implică toată societatea. Pandemia și vaccinarea anti-COVID, dacă o lăsăm în seama unui singur comitet, în seama unui forum pro-vaccinare, nu va avea succes niciodată pentru că acțiunile noastre sunt decuplate de nevoile oamenilor. Sunt oameni care nu au în lista de priotitate sănătatea”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Dezinformarea pe rețelele de socializare și mai ales mesajele contra vaccinării venite din partea unor medici sunt principalele cauze care au dus la pierderea încrederii românilor în știință.
Totuși, paradoxal, romanii se tratează singuri și iau antibiotice fară recomandarea medicilor, explică Valeriu Gheorghiță
„În România se practică medicina de bloc. În România nu avem nici cea mai mică reținere să recomandăm oamenilor să ia antibiotice, să ia tot felul de medicamente în condițiile în care nu avem niciun fel de expertiză pe acest lucru. Și acolo unde există unanimitate, unde există cât se poate de clar recomandarea fermă de vaccinare în plină pandemie, cu toții ne abținem să facem aceste recomandări”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
În fața mesajelor împotriva vaccinării venite de la unii medici de familie, nici reprezentanții pacienților nu pot convinge oamenii să se vaccineze, spune Radu Gănescu, reprezentantul Coaliției Organizației pacienților cu afecțiuni Cronice:
„Vin pacienții la noi și ne spun că suntem criminali. Nouă medicul ne spune să nu ne vaccinăm. Cum să mă duc eu să mă vaccinez când mi-ai spus tu, ce studii ai tu, cine ești tu, ce pregătire medicală ai tu să-mi recomanzi tu mie vaccinarea. Și au dreptate, ca recomandare o facem cu tot sufletul. În condițiile în care pacienții vin la mine că-și iau tratamentul, se tratează, se vaccinează, dar ei nu au acces la servicii medicale, cei care nu se vaccinează au acces. Cum putem transmite noi un mesaj puternic și de încurajare măcar celor care sunt la risc să aibă acces la vaccinare, cum?”, a spus Radu Gănescu.
Citește și: Bilanțul COVID-19 în România: Peste 17.000 de cazuri noi și 1.799 de pacienți la ATI.
Sursa Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu