Vaccinarea la cabinetele medicilor de familie a început în doar câteva județe, anunță autoritățile. Aproape 20 de persoane au fost imunizate cu serul de la Johnson and Johnson folosit în aceste cabinete. Peste 18.000 de doze au fost trimise medicilor din 20 de județe a anunțat Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
“Nu am reuşit demararea acestei etape cu toţi medicii de familie, deja a început activitatea de vaccinare, pot să vă spun că în Bihor au fost introduse dej aîn Registrul electronic Naţional al Vaccinărilor 10 persoane vaccinate cu vaccinul de la Johnson&Johnson, în Mehedinți erau 7 persoane, mă aștept ca, progresiv, un număr din ce mai mare de medici de familie să înceapă această activitate”.
De vineri, se dă liber la vaccinarea în centrele de imunizare din toată țara fără să mai fie nevoie de programare în platforma oficială. Totuși, persoanele vârstnice, de peste 60 de ani, vor avea prioritate până la ora 14.00. Prioritari vor fi și cei care au o programare valabilă prin platforma oficială. Medicul Valeriu Gheoghiță explică:
”Persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare, restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta după ora 14 până la finalul programului, la ora 20.00, fără programare. Nu vreau să apară nemulțumiri, prioritate vor avea persoanele programate prin platformă, care au deja un loc ocupat și trebuie sîă aibă vaccinul asigurat. Însă, suplimentare, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă direct la centrele de vaccinare”.
Vor exista și pierderi ca urmare a acestei decizii. Coordonatorul campaniei de vaccinare spune că va crește numărul dozelor de vaccin irosite.
”Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite, pentru că, în felul acesta, noi vom merge pe o estimare media e consumului, pe un interval de trei zile, însă fără să avem garanții întotdeauna că numărul de doze distribuite către centrele de vaccinare vor fi și consumate pe perioada intervalului de stabilitate al acestor doze”.
După centrul drive thru din Piața Constituției, în București va începe maratonul vaccinării. Acesta va avea loc între 7 și 9 mai la Sala Palatului și Biblioteca Națională. Vor fi peste 50 de fluxuri de imunizare cu serul Pfizer, spune medicul Valeriu Gheorghiță care va fi unul din medicii ce vor administra vaccin la Sala Palatului.
”Sunt 1.000 de voluntari înscriși la acest demers și ne dorim, de asemenea, inclusiv eu voi fi prezent și voi vaccina, în ziua de vineri, în centrul de la Sala Palatului, așa încât ne dorim, ca și de această dată, să putem crea facilitatea unui număr tot mai mare de persoane să fie prezente și să se poată vaccina”.
Evenimente similare vor începe curând la Cluj, Târgu Mureș sau Craiova
Din această vară, România va putea vaccina și copii cu vârste între 12 și 16 ani. Compania Pfizer a cerut evaluarea autorității din Statele Unite iar în Europa este de așteptat ca agenția medicamentului să evalueze serul pentru adolescenți cel mai târziu peste o lună, spune coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță
”Ne așteptăm ca, în următoarele zile, FDA să acorde această autorizare și, foarte probabil, ca în perioada lunii următoare și Agenția Europeană a Medicamentului va elibera această autorizare, așa încât avem o perspectivă destul de clară ca, din această vară, să putem vaccina și persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani, care, evident, își doresc să se vaccineze, prin acordul părinților”.
Cu peste 2 milioane de persoane vaccinate cu ambele doze, România are acum un procent de 8,33 la sută acoperire vaccinală. Procentul crește atunci când vorbim de imunizarea cu o singură doză: este de 20,33%. Cea mai mare acoperire vaccinală are – în prezent – Capitala, spune Valeriu Gheorghiță – coordonatorul campaniei de vaccinare:
”Municipiul București este, în momentul de față, cu o rată de acoperire vaccinală de 31%. Atenție, nu mă refer la municipii, mă refer la județe, este cea mai mare rată de acoperire vaccinală din țară, urmat de județul Cluj, cu 28%, Timiș, cu 22%, Brașov – 22%, Sibiu – 21%, Constanța – 21%. Sunt primele șase județe cu rată de acoperire vaccinală peste media națională”.