Autoritățile extind accesul la vaccinare al persoanelor vulnerabile sau din zonele rurale. De mîine, în 14 județe vor exista centre mobile, care vor folosi serul Moderna, anunță Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.
”Avem 14 județe identificate în care vom demara pentru moment această etapă de vaccinare, sigur că vor intra rând pe rând și alte județe și, de asemenea, avem șapte județe, Arad, Bacău, Constanța, Ilfov, Maramureș, mehedinți, Sibiu, în care vor fi dislocate aceste centre mobile de vaccinare. În celelalte județe, acolo unde există spații adecvate, vom aloca doar echipe mobile”.
Și pacienții din spitalele non-Covid vor putea fi imunizați chiar în perioada internării, mai anunță autoritățile.
”Putem să distribuim vaccinuri prin intermediul compartimentelor și serviciilor de epidemiologie, serviciile de prevenire și combatere a infecțiilor asociate asistenței medicale, acolo se poate face recepția acestor vaccinuri și persoanele, pacienții sunt vaccinați pe perioada internării, sigur, beneficiază de consiliere medicală, de supraveghere medicală adecvată și noi credem că această posibilitate suplimentară va crește accesul în mod deosebit al persoanelor vulnerabile la vaccinare”, subliniază medicul Valeriu Gheorghiță.
În prezent, la nivel național sunt 992 de centre de vaccinare, cu aproape 1.500 de fluxuri de imunizare. La o capacitate maximă, pot fi vaccinați, zilnic, 140.000 de oameni. Pentru cei din mediul rural se vor deschide noi modalități de programare pentru vaccin.
”Va exista posibilitatea de programare telefonică, tot prin intermediul operatorului de call-center, persoana respectivă se va programa direct în centrul de vaccinare, fără să existe nevoia creării unui cont în platformă. O altă modalitate pe care o avem în vedere este ca persoana respectivă sau mai multe să se programeze direct la centrul de vaccinare. Se trec pe listă, în respectivul centru, și se va stabili ziua în care să se prezinte pentru vaccinare”, a mai spus coordonatorul campaniei de vaccinare.
- Lucia Ciocârlie Haranguș
Foto: Bogdan Niculae