Confidenţialitate

Valeriu Gheorghiță: Aproape 90% dintre cazurile noi de COVID și 91% dintre decese, în rândul nevaccinaților

În ultima lună, aproape 90% dintre cazurile noi de COVID sunt în rândul persoanelor nevaccinate, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.

Acesta participă astăzi, la maratonul de vaccinare de la Bonțida, din Cluj, localitate unde, peste două săptămâni va avea loc Festivalul Electric Castle.

Medicul Valeriu Gheorghiță a amintit că, în România, a început să crească numărul persoanelor infectate cu coronavirus, de aceea a făcut un nou apel la populație să se vaccineze.

“Este clar că, în România, avem o tendință, la acest moment, de creștere a numărului de cazuri, sperăm ca această creștere să fie una lentă, să nu fie exponențială și să putem să ne adaptăm încât să nu existe o presiune crescută asupra sistemului de sănătate. Ceea ce am observat în ultimele patru săptămâni, din cazurile nou diagnosticate, aproape 90% sunt diagnosticate în rândul persoanelor nevaccinate, iar în ceea ce privește decesele, peste 91% dintre decese sunt la persoanele care nu au fost vaccinate cu nicio doză. Tocmai de aceea, în momentul acesta, este important să ne protejăm mai bine, prin vaccinare”, a spus medicul Valeriu Gheorghiță.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare le cere tinerilor să sprijine populație vulnerabilă și să meargă să se vaccineze.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 104 noi cazuri de COVID și un deces.  Și numărul persoanelor internate în spital a crescut, se apropie de 300 de oameni, iar 38 dintre ei, se aflau ieri în secția de terapie intensivă.

În ceea ce privește numărul persoanelor vaccinate cu ambele doze, România are, în continuare, sub 5 milioane de oameni cu schema completă de vaccinare.
În ultimele 24 de ore, 11 mii de români și-au făcut prima doză de vaccin.