Ziua Îndrăgostiţilor sau Valentine’s Day este sărbătorită, la 14 februarie, în mod tradiţional în statele occidentale, dar şi în alte ţări din întreaga lume, care au împrumutat această celebrare a romantismului.
Un buchet de flori sau un singur trandafir vor fi însoţite întotdeauna de un mesaj de felicitare, notează Agepres.
Sunt extrem de populare şi cadourile care cuprind flori, şampanie şi ciocolată, potrivit RoseOnly.com.
Unii îndrăgostiţi aleg să sărbătorească această zi luând cina la un restaurant special, mergând la picnic sau pregătind acasă un fel de mâncare savuros. Alţii, pot vizita locuri deosebite sau pot avea diferite activităţi în aer liber. Unele cupluri fac pasul cel mare în această zi şi se căsătoresc sau înaintează o cerere în căsătorie.
În alte ţări, Valentine’s Day este văzută ca ziua în care membrii familiei îşi arată dragostea unul faţă de celălalt, dar şi faţă de prieteni. Unele tradiţii includ şi cadouri pentru copii, iar altele dovezi de apreciere între prieteni.
Originea acestei sărbători a iubirii rămâne neclară, existând doar legendele care îl au în centrul lor pe Sfântul Valentin.
Unele dintre acestea susţin faptul că în această zi în Roma Antică era sărbătorită Iuno, zeiţa tuturor zeilor, protectoarea femeilor şi căsătoriilor.
În următoarea zi se desfășura Lupercalia, un festival păgân în centrul căruia se afla Faunus, zeul agriculturii şi fertilităţii, potrivit StValentinesDay.com. În cadrul festivalului avea loc şi un alt obicei interesant, care îi aducea împreună pe băieţi şi pe fete, care până în acel moment stăteau separaţi.
Una dintre legende spune că Valentin a fost preot în Roma, în secolele II-III, și ar fi ajutat tinerii, creştini sau păgâni deopotrivă, să se căsătorească.
Se spune că împăratul Claudius al II-lea (268-270 d.Hr.) era convins că bărbaţii ar fi soldaţi mult mai buni, dacă nu ar fi avut logodnice sau soţii, de aceea a interzis căsătoriile. Tânărul preot, dimpotrivă, susţinea că mariajul era parte din planul lui Dumnezeu şi unul dintre scopurile acestei vieţi. Astfel, a continuat să îi căsătorească pe tineri în secret, în numele iubirii. În momentul în care secretul său a ajuns la urechile împăratului, acesta a fost închis şi condamnat la moarte. Martiriul a fost dus la îndeplinire la 14 februarie 269.
Aceeaşi legendă spune că Valentin, în timp ce se afla la închisoare, s-a îndrăgostit de fiica paznicului. Înainte de a muri, Valentin i-ar fi trimis acesteia o scrisoare, pe care a semnat-o ”De la al tău Valentin”. De aici a rămas obiceiul de a trimite în această zi mesaje de dragoste.
Abia la sfârşitul secolului al V-lea, în anul 496 d.Hr., Papa Gelasius I a decis ca ziua de 14 februarie, în care a fost executat Valentin, să-i poarte numele şi să fie dedicată martiriului său, punând astfel capăt sărbătorii Lupercaliilor. Sfântul Valentin, oficial cunoscut ca Sfântul Valentin al Romei, a existat ca persoană, fiind comemorat la 14 februarie, în calendarul romano-catolic. Martirul a fost înmormântat într-un cimitir de pe Via Flaminia, în zona de nord a Romei, fiind ridicată, atunci, şi o biserică.
Deşi spun poveşti diferite, toate legendele care au circulat îl descriu pe Valentin ca pe o figură eroică, devenind în Evul Mediu unul dintre cei mai populari sfinţi în zona anglo-saxonă. Totodată, în aceeaşi perioadă, se credea că ziua de 14 februarie este ziua în care un nou anotimp îşi face simţită prezenţa, natura revenind la viaţă, începând sezonul în care păsările îşi căutau perechea. Această credinţă s-a suprapus peste Ziua Sfântului Valentin, care a devenit ”sfântul patron al îndrăgostiţilor”.
Celebrări ale acestei sărbători nu au fost consemnate nicăieri, doar poetul medieval Geoffrey Chaucer scria, pe la 1375, în ”Parliament of Foules” despre această zi ca fiind ziua în care ”orice pasăre îşi alege perechea”. Foarte populare în Evul Mediu erau urările îndrăgostiţilor transmise prin viu grai, ”valentinele” scrise de mână apărând după anul 1400.
Cea mai veche scrisoare de acest gen, care există şi astăzi, este un poem scris în 1415, către soţia sa, de Charles, duce de Orleans închis în turnul Londrei, capturat în urma Bătăliei de la Agincourt.
Nu se cunoaşte cum a evoluat obiceiul în timp, dar tradiţia modernă a apărut în special în Statele Unite, când americanii au început trimiterea de ”valentine” scrise de mână pe la începutul anului 1700.
În 1840, britanica Esther A. Howland a început comercializarea primelor felicitări realizate în masă, una dintre acestea aflându-se expusă la British Museum. Felicitările create erau nişte mici opere de artă, acestea fiind realizate din dantelă adevărată, panglici şi imagini colorate.