Confidenţialitate

Vâlcea: Un muncitor a murit după ce a fost prins sub nisip într-o balastieră

Un muncitor din Vâlcea a murit, vineri, după ce a fost prins sub nisip într-o balastieră. Acesta se afla în timpul programului. În ciuda eforturilor de salvare, acesta a decedat.

Mai bine de o oră au săpat pompierii până au reușit să ajungă la muncitor. A fost scos în stare de inconștiență și cu multiple răni pe corp.

Imediat, medici de pe ambulanță prezenți la fața locului au început manevrele de resuscitare, dar fără niciun rezultat.

Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost declarat decedat.

Accidentul mortal de muncă a avut loc la o stația de sortare balast din comuna Budesti.

Din cauza dezghețului o grămadă de nisip s-a prăbușit accidental peste un muncitor. Nisipul era depozitat în curtea societății comerciale în grămezi de peste doi metri înălțime.

Bărbatul a fost pur și simplu îngropat.

Pompierii care au ajuns imediat la fața au început săpăturile, dar intervenția a fost dificilă din cauza nisipului pe alocuri înghețat care continua să se prăbușească.

Polițiștii dar și inspectorii de muncă au deschis o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de producerea accidentului de muncă soldat cu moartea muncitorului.

Citește și: Echipa de salvatori români trimisă în Turcia a reușit să scoată de sub dărâmături un tânăr de 16 ani | VIDEO