Un bătrân de 85 de ani din Mihăieşti Vâlcea, care nu are o mână şi suferă de boli incompatibile cu şofatul, a reuşit să obţină patru permise de conducere în cinci luni.
Pe toate le-a declarat pierdute şi nimeni nu a verificat care e situația, deşi familia a anunţase autorităţile că bătrânul are probleme.
În urma unei expertize medico-legale el a fost declarat inapt, iar carnetul de conducere a fost suspendat şi urma să fie anulat de Poliţia Rutieră.
Bătrânul din Mihăieşti este pasionat de motoare și conduce de o viaţă acealşi tip de maşină – Dacia 1300.
În urmă cu 15 ani şi-a pierdut într-un accident în gospodărie mâna stîngă iar de doi a început să aibă probleme de sănătatea mai grave.
Bolile de care suferă sunt incompatibile cu şofatul.
Îngrijorată că îşi pune în pericol viaţa lui dar şi pe a altora, familia încercat să îl determine să renuţe la condus. Nimic nu l-a convins, însă, şi în cinci luni a obţinut patru permise.
În luna februarie, fiica lui a ascuns primul permis, i-a blocat maşina, a sesizat poliţia, însă nimeni nu i-a dat atenţie.
Pe al doilea l-a pierdut, iar pe cel de al treilea i l-a suspendat poliția.
La cerea insistentă a familiei bătrînul a fost oprit în trafic și trimis la Institutul de Medicină Legală pentru o expertiză.
Medicii l-au declarat inapt, iar Poliția Rutieră urma să anuleze carnetul de conducere.
Însă, Serviciul de Permise şi Înmatriculări Vâlcea i-a eliberat la cere un nou permis de conducere – al patrulea, deși familia a anunţat că bărabtul este inapt.
Prefectura Vâlcea a cerut o anchetă la Serviciul de Permise iar poliţistii încearcă pe cale amiabilă să recupereze ultimul permis.
Din cauza problemelor de sănătate pe care le are, bătrînul nu este conştient că a comis o infracţiune şi că va fi cercetat penal pentru fals în declaraţii.