După o zi grea de instrucție sub soare, 3 soldați americani au ajuns la Spitalul de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea.
Doi dintre ei au fost transferaţi la Sibiu pentru investigatii amănunţite. Cel de al treilea a fost adus cu un elicopter SMURD la Bucureşti.
În judeţul Vâlcea, sunt peste 2.500 de militari NATO care participă la exerciţiul multinaţional Saber Guardian 17, găzduit de România.
Este organizat un exercițiu amplu de traversarea a rîului Olt pe un pod plutitor.
Din cauza căldurii sufocante, dar şi a echipamentului militar foarte greu pe care îl poartă, cei 3 au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit medicilor, pacienții erau deshidratați, aveau stări de vomă şi acuzau dureri de cap. Unul dintre ei a leşinat.
Directorul unităţii medicale din Râmnicu Vâlcea, Dan Ponoran a declarat pentru Europa FM că înainte de venirea trupelor NATO, spitalul a fost vizitat de mai mulţi medici amerciani, care fost mulțumiți de condiții și s-a încheiat protocoale de colaborare.
Miercuri seară, oricine va putea vizita baza militară de la Mihăieşti, unde se află tancurile şi elicopterele de luptă.