Incendiile de pădure continuă să facă ravagii în sud-vestul Franței, unde au ars până acum peste 4.000 de hectare. Valul de căldură a provocat incendii și în Spania și Portugalia, iar în unele zone, au fost perturbate vacanțele turiștilor. Tot din cauza incendiilor care au afectat sud-vestul Turciei, mii de oameni au fost evacuați.
În Franța, 1.000 de pompieri și 6 avioane se luptă cu incendiile de vegetație din sud-vestul țării. Din fericire nu sunt victime, dar pompierii încă nu au flăcările sub control.
Suprafața afectată până acum este de 4000 de hectare. În ultima perioadă, peste 6.000 de oameni au fost evacuați preventiv în Franța. Mulți dintre ei se aflau cu rulotele, în zone de camping.
Și în Turcia au fost evacuați mii de oameni din cauza incendiilor.
Fire rages in forests of Mugla, Turkey.#Fire #Turkey #ForestFire #KurdSatEnglish pic.twitter.com/2f0so248MB
— KurdSat English (@KurdsatEnglish) July 13, 2022
Favorizate de vântul puternic, flăcările s-au extins peste noapte către zonele rezidențiale din sud-vestul peninsulei Datca.
În Portugalia, vacanțele turiștilor au fost date peste cap din cauza incendiilor de vegetație favorizate de temperaturile ridicate, din regiunea Algarve, din sudul țării.
Today, #wildlandurban interface #fire in Algarve, southern Portugal pic.twitter.com/BRISWpiBCO
— Paulo Fernandes (@FireLab_UTAD) July 13, 2022
În orașul Lousa din centrul țării, termometrele au indicat 46,3 de grade, iar fumul provocat de incendii a blocat circulația pe autostrăzi.
Autoritățile portugheze spun că jumătate dintre incendii s-au produs din neglijența oamenilor, care au dat foc unor resturi de vegetație pentru a curăța terenurile sau au aprins grătare în zone forestiere.
Organizația Meteorologică Mondială a avertizat recent că valul de căldură se va extinde și va cuprinde mare parte din continentul european.
Potrivit unui raport al ONU publicat în februarie, specialiștii se așteaptă ca numărul incendiilor extreme să crească cu 30 la sută în următorii 30 de ani, în condițiile în care schimbările climatice cauzate de oameni declanșează seceta.
Foto: Shutterstock