Confidenţialitate

Vaccinul antigripal ar putea fi administrat în farmacii din 2022 | AUDIO

De anul viitor, am putea face vaccinul antigripal în farmacii. Tot acolo se vor putea face testări de măsurare a glicemiei, iar pacienții bolnavi cronic vor putea fi monitorizați mai ușor. Deocamdată este în dezbatere publică ordinul de ministru care propune o serie de servicii contra cost în farmacii. Nu s-au stabilit încă tarifele. Farmaciștii trebuie să urmeze un curs de specializare pentru a putea administra un vaccin.

„Se vor face cursuri de instruire a farmaciștilor care urmează să obțină o atestare în efectuarea serviciului respectiv, deci mai sunt etape de parcurs”, a explicat pentru Europa FM purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciștilor din România, Anca Crupariu.

Întrebată de Europa FM în cât timp învață un farmacist să administreze un vaccin, Anca Crupariu a spus că: „Nu pot să vă răspund în clipa asta. Sunt lucruri care se vor decide de către comisie, care urmează în cel mai scurt timp să fie constituită și care este formată din specialiști în măsură să aprecieze acest lucru”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În condițiile în care românii nu sunt interesați de vaccinul antigripal nici la cabinetele medicilor de familie, unde este administrat gratuit, care ar fi interesul în farmacii, contracost?

„Nu este neapărat nevoie să vină cele cinci categorii pentru care vaccinarea antigripală este gratuită. Există și alți doritori care doresc să-și facă acest vaccin antigripal. Și atunci vor veni și-și vor face contracost. Bolnavul cronic, persoane peste 65 de ani și alte categorii”, a mai explicat pentru Europa FM Anca Crupariu, purtătorul de cuvânt al Colegiului Farmaciștilor din România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În prezent, doar 100 de farmacii din țară oferă servicii contracost, cum ar fi testarea COVID.

Sursa foto: Pixabay

Citește și: REPUBLICA FANTASTICĂ ROMÂNIA: Mirajul tratamentelor neautorizate pentru Covid și lumea “doctorilor” de pe facebook