Confidenţialitate

Vaccinul anti-COVID produs de Moderna nu îndeplinește toate criteriile pentru un nou rapel | AUDIO

Vaccinul anti-COVID produs de Moderna nu îndeplinește toate criteriile pentru un nou rapel.

Specialiști ai Administrației pentru Medicamente și Alimente din Statele Unite susțin că nu au observat diferențe suficient de mari în ceea ce privește nivelul anticorpilor înainte și după doza a treia, cel mai probabil, pentru că eficiența primelor două doze rămâne ridicată.

Compania americană Modernă a solicitat autorizație în Statele Unite pentru o nouă doză de rapel de 50 de micrograme, adică jumătate din doza inițială care să fie administrată în special persoanelor cu vârsta peste 65 de ani și celor din categoriile de risc.

Dar specialiștii Administrației pentru Medicamente și Alimente din Statele Unite, citați de Agențiai Reuters, susțin că deși o nouă doză mărește nivelul anticorpilor protectori, diferența dintre cantitatea de anticorpi înainte și după rapel nu a fost suficient de mare, în condițiile în care la unele persoane nivelul era oricum ridicat după cele două doze.

O decizie oficială este așteptată la finalul acestei săptămâni, când autoritatea de reglementare din Statele Unite va analiza și oportunitatea unui rapel în cazul vaccinului Johnson&Johnson.

Indiferent de hotărârea luată de autoritatea de reglementare din Statele Unite, acest lucru nu influențează decizia luată de autoritățile din România – a spus pentru Europa FM, medicul Valeriu Gheorghiță. Coordonatorul campaniei de vaccinarea amintea recent că doza a treia este indicată persoanelor imunocompromise și nu numai.

În România, numărul persoanelor vaccinate anti-COVID cu schema completă a depășit 5 milioane și jumătate, iar cu doza a treia s-au imunizat deja peste 400 de mii de români.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Florentina Mihăiță