Mâine începe vaccinarea pentru copiii mai mici de 12 ani. Medicul Valeriu Gheorghiță a explicat dacă există riscuri sau nu, într-un dialog cu Cătălin Striblea la dezbaterea „România în Direct”. Vaccinarea se va face cu serul Pfizer, în doze mai mici. Coordonatorul campaniei de vaccinare a afirmat că există riscuri mai mari pentru ca cei mici să dezvolte anumite complicații grave din cauza infectării cu COVID-19, decât complicații în urma vaccinului.
„Trecerea prin boală – și pentru că vorbeam de grupa de vârstă tânără – asociază niște riscuri și în general la persoanele sub 18 ani aceste riscuri sunt – pe lângă cele legate de posibilitatea de a face o formă gravă mai ales în cazul celor care au în evidență afecțiuni cronice chiar la această grupă de vârstă – poate să determine o serie de complicații inflamatorii la distanță, undeva la 4-6 săptămâni de la trecerea prin boală chiar dacă această infecție a fost inaparentă și noi nu am știut că a trecut prin boală; copiii pot să dezvolte ceea ce noi numim sindrom inflamator multisistemic. Și vă dau un exemplu foarte clar: din circa 2 milioane de cazuri de copii raportați cu infecție SARS-CoV-2 din această grupă de vârstă 5-11 ani din Statele Unite, aproximativ 2300 dintre ei au făcut acest sindrom inflamator multisistemic”, a spus Valeriu Gheorghiță la Europa FM.
Coordonatorul campaniei de vaccinare a făcut o comparație și cu bolile copilăriei, pentru care vaccinarea se face la scară largă, deși bolile sunt mai puțin amenințătoare.
„Gândiți-vă la bolile copilăriei, la bolile eruptive care au cea mai ușoară evoluție la grupa de vârstă tânără și cu toate acestea noi facem vaccinare uzuală, facem vaccinare în cadrul programului de vaccinare”, a spus Valeriu Gheorghiță.
Medicul a mai spus că bolile copilăriei sunt mai ușoare decât coronavirusul „pentru că dau mult mai puțin complicații decât pot să dea COVID-19”.
Nu în ultimul rând, Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre procedura efectivă de vaccinare. Seamănă foarte mult cu cea pentru adulți. Principala precizare ar fi că doza de ser Pfizer este mai mică în cazul copiilor cu vârste între 5 și 11 ani. Pe site-ul vaccinare-covid.gov.ro se găsește harta centrelor de vaccinare din toată țara.
„Vaccinul de la compania Pfizer este un vaccin pediatric, doza fiind de 10 micrograme – o treime din doza pe care o folosim la copiii de peste 12 ani. Trebuie să înțelegem că schema de vaccinare constă tot în două doze, administrate la interval de trei săptămâni. Este importantă prezența părinților sau a reprezentanților legali împreună cu copiii pentru acordarea consimțământului informat și pentru efectuarea triajului medical”, a mai spus Valeriu Gheorghiță la Europa FM.
Puteți urmări emisiunea „România în Direct” cu Cătălin Striblea și Valeriu Gheorghiță aici:
Sursa foto: Europa FM
Citește și: Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea anti-COVID previne apariția sindromului inflamator multisistemic | AUDIO
Autor: Raul Bambu