Elevii vor avea parte de o vacanță de vară mai scurtă arată structura anului școlar 2015-2016 publicat de Ministerul Educației.
Copiii se vor întoarce la școală pe 5 septembrie, cu o săptămână mai devreme.
Dacă anul acesta vacanța mare se termină pe 14 septembrie, anul viitor primul semestru va începe cu o săptămână mai devreme.
Potrivit portalului Hotnews, noua structură răspunde solicitării Asociației Elevilor din Constanța – astfel anul școlar 2016-2017 va începe pe 5 septembrie 2016. Elevii constănțeni și-au explicat cererea prin faptul că o dată cu venirea verii, elevii își pierd concentrarea, iar prin începerea și terminarea mai devreme a cursurilor, interesul acestora va rămâne ridicat chiar și în ultimele zile. Tot din același motiv a fost cerută și decalarea datei limită pentru susținerea tezelor.
Așadar anul școlar 2015-2016 va avea 36 de săptămâni de cursuri, o vacanță de iarnă de 2 săptămâni, una intersemestrială de o săptămână, iar cea de primăvară tot de o săptămână.