După demisia lui Nicușor Dan din funcția de președinte, USR își va alege o nouă conducere în luna septembrie.
Până atunci însă, în luna august, Uniunea pentru Salvarea României va face un referendum intern pe tema poziţionării faţă de revizuirea Constituţiei privind familia, a anunțat la Interviurile Europa FM, vicepreședintele Uniunii, Vlad Alexandrescu.
Astfel, toți cei 1700 de membri și nu doar conducerea, vor stabili dacă USR trebuie sa aibă o opinie publică pe tema care a dus la plecarea din partid a lui Nicușor Dan.
Referendumul a fost declanşat de peste 200 de membri USR, semnatari ai unei iniţiative a filialei Suceava.
În funcție de rezultatul referendumului intern, fostul președinte USR, Nicușor Dan, s-ar putea reîntoarce în partid, mai spune vicepreședintele USR, Vlad Alexandrescu.
Însă nu ca șef. Noul lider nu poate fi ales decât în urma unui congres extraordinar.
Nicuşor Dan a explicat joia trecută, că pleacă din USR întrucât nu a putut respecta promisiunea făcută celor pe care i-a convins să intre în partid, potrivit căreia Uniunea nu va lua decizii care să contravină sentimentelor intime, identitare ale membrilor săi.
Interviul integral poate fi vizionat mai jos.