Confidenţialitate


USR cere demiterea ministrului Florin Roman, acuzat de plagiat


USR cere demiterea ministrului Florin Roman, acuzat de plagiat

Preşedintele Uniunea Salvați România îi solicită premierului să îl demită pe Florin Roman din postul de ministru al Cercetării, Inovării li Digitalizării.

Ziarul Libertatea a dezvăluit că liberalul a plagiat în disertaţia de master, susţinută în 2012 la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu.

”Circulă o vorbă prin târg că, uneori, PNL e un fel de PSD mai puţin descurcăreţ. Cuvintele sunt mai dure, dar nu vreau să le folosim direct ca în zicerea populară. Florin Roman confirmă că o comparaţie între PNL şi PSD e cât se poate de reală, cu deosebirea că el e doar plagiator, nepotrivit ca ministru al Cercetării şi agresiv atunci când n-are dreptate. Practic, e pe acelaşi calapod cu Laura Vicol şi cu Marian Neacşu, cu diferenţa că nu a cerut desfiinţarea DNA şi nu are încă o condamnare penală. În rest, acelaşi CV şi aceeaşi dorinţă de a parveni fără niciun fel de calitate profesională”, a scris Dacian Cioloș pe Facebook.

“Domnule prim-ministru Ciucă, vă cer să faceţi curăţenie în cabinetul dumneavoastră şi să ne arătaţi că nu susţineţi furtul şi nu vă bateţi joc de comunitatea cercetătorilor români lăsând să-i conducă un plagiator dovedit. Florin Roman nu are ce să caute în Guvernul României”, a adăugat șeful USR.

Florin Roman, care respinge acuzația de plagiat, a trimis cotidianului 10 pagini din lucrare, dar care sunt copiate în întregime, inclusiv cu erori de redactare, dintr-o teză de curs a profesorului timişorean Constantin-Dan Dumitrescu.

FOTO: INQUAM/Octav Ganea


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…