Preşedinta USR, Elena Lasconi, a anunţat marți, 8 octombrie, că lucrează, împreună cu colegii din partid, la o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu şi îl îndeamnă pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, să semneze moţiunea. „Domnul Ciucă e politician şi vrea să ajungă primul ostaş în fruntea ţării. Hai să vedem cât curaj aveţi, domnule Ciucă!”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.
„Am cunoscut mii de soldaţi, am fost şi în teatrul de operaţii din Afganistan şi sunt mândră de militarii noştri. Sunt pricepuţi şi curajoşi. Domnul Ciucă e politician şi vrea să ajungă primul ostaş în fruntea ţării. Hai să vedem cât curaj aveţi, domnule Ciucă! Sunt pe drum spre Parlament ca să lucrez împreună cu colegii mei la moţiunea de cenzură prin care să dăm jos Guvernul, în frunte cu Ciolacu. Hai cu curaj, cu onestitate şi respect. Faceţi din cuvintele astea fapte! Semnaţi moţiunea de cenzură a USR! Altfel, rămâneţi ipocriţi, mincinoşi, cu comportament de amante care ştiu că sunt înşelate, care îşi mai iau şi o smetie peste ceafă, dar care rămân în relaţie, adică la guvernare, pentru bani şi privilegii. Haideţi cu semnătura! Ne vedem la Parlament!, a transmis Elena Lasconi, într-un mesaj pe Facebook.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni că dialogul politic cu PSD nu mai există şi că liberalii rămân la guvernare pentru a „împiedica escaladarea completă a abuzurilor”.
„Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici”, a anunțat Nicolae Ciucă într-un mesaj video. Acesta a spus că decizia CCR prin care i-a fost interzisă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale pune „un mare semn de întrebare privind democrația din România”.
Nicolae Ciucă a adăugat că este pentru prima dată când cinci judecători, dintre care 4 numiți de PSD, decid că cineva nu poate candida.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin