Partidul Uniunea Salvaţi România a cerut retragerea propunerii PSD – ALDE pentru funcţia de premier, formaţiunea politică susţinând că Mihai Tudose nu respectă criteriile de integritate şi competenţă profesională.
USR a solicitat preşedintelui României să respingă propunerea.
“Nominalizarea lui Mihai Tudose pentru această funcţie nu respectă criteriile enunţate public de Preşedintele României, Klaus Iohannis, pentru acceptarea unei astfel de propuneri, atât în ceea ce priveşte condiţia de integritate, dar şi în privinţa capacităţii dovedite de a conduce Guvernul”, a transmis USR .
USR face referite la acuzaţiile de plagiat în lucrarea de doctorat susţinută la Academia Naţională de Informaţii:
“Mihai Tudose este acuzat că a plagiat în lucrarea de cercetare pentru doctorat, realizată sub coordonarea lui Gabriel Oprea la Academia Naţională de Informaţii, plătind drepturi de autor pentru textul plagiat. Uniunea Salvaţi România consideră că o astfel de explicaţie reprezintă o atitudine reprobabilă cu privire la cerinţele de integritate impuse de exigenţele unei lucrări de doctorat şi o desconsiderare a condiţiilor obligatorii de onestitate intelectuală cerute de comunitatea academică”- au mai spus reprezentantii Uniunii.