Legumele proaspete sunt extrem de scumpe, iar în piețe au apărut produsele „de sezon”. Dacă urzicile costă 25-30 de lei kilogramul, ceapa a ajuns la 6-7 lei. Scumpirea cepei a provocat și reacția ministrului Agriculturii: Petre Daea spune că nu există justificare pentru aceste prețuri. Vânzătorii spun, însă, că aduc marfă din import și că e normal ca prețurile să fie la acest nivel.
E o atracție pentru numeroși turiști și jurnaliști străini, Piața Obor. Este atmosfera Bucureștiului „de zi” surprinsă acum două luni de vloggerul canalului „Travel Far, Eat Local”.
În weekend, a făcut vâlvă faptul că urzicile, loboda și salata din Piața Obor au ajuns în Financial Times, într-un reportaj cu recomandări pentru britanici în condițiile crizei de legume din Regatul Unit.
Abundența de la noi a fost considerată o încântare.
Acum urzicile costă 25-30 de lei, loboda este 2 lei, salata 2-3 lei. Cât despre ceapă, prețul acesteia este de 6-7 lei kilogramul, în funcție de piață.
Dincolo de pitorescul piețelor autohtone, cum sunt, de fapt, prețurile pentru români, nu pentru turistul străin?
Ministrul Agriculturii spune că nu există o criză a cepei și că prețurile nu sunt justificate
Petre Daea, aflat recent în vizită la Iași și Botoșani, a declarat că prețurile afișate sunt o „atitudine temporară”:
„Nu e vorba de o criză aici, e o reflexie nepotrivit pe piață, eu am fost azi-dimineață în piață. Ceapă dar verde am luat de data aceasta, am luat și ceapă uscată de la Botoșani și le-am spus producătorilor acolo că nu e în regulă să fie cu 7 lei kilogramul de ceapă acum aflând că este un preț mare pe piața internațională. M-am uitat așa la fermieri, eu înțeleg că ei trebuie să câștige, dar trebuie să ne gândim și la buzunarul celor care cumpără, într-un cuvânt nu este vorba de criză, este vorba de o atitudine zic eu temporară.”
Petre Daea nu crede că vor urma alte valuri de scumpiri. Și vede motive serioase ca prețurile să nu mai crească:
„Piața s-a liniștit iar prețurile la imputuri au scăzut. Ați văzut și la îngrășăminte și la energie Guvernul a luat măsuri importante pentru prețul la energie, la gaze și sunt motive serioase ca prețurile să nu crească ba, dimpotrivă, să scadă.”
Ultimele date de la Institutul de Statistică arătau că la începutul anului românii plăteau cu aproaape 23 % mai mult pentru legume și conserve de legume comparativ cu începutul lui 2022.
Ministrul Finanțelor estimează că scumpirile se vor domoli spre sfârșitul anului. Adrian Câciu crede că abia atunci va ajunge inflația cu o singură cifră, de la 15% cât era în ianuarie.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Citește și: Preţurile alimentelor au scăzut la nivel mondial şi în februarie, pentru a 11-a lună consecutiv