Confidenţialitate

Urşii au ucis anul acesta peste 500 de animale în judeţul Covasna

Urşii au ucis anul acesta peste 500 de animale domestice în judeţul Covasna şi au distrus zeci de hectare de culturi agricole, relevă un bilanţ al Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna.

Potrivit raportului, anul acesta, urşii au omorât 437 de oi şi 50 de capre, 42 de vaci, 4 porci, 3 cai, 70 de găini şi 32 de familii de albine.

De asemenea, au distrus 12 hectare cultivate cu sfeclă de zahăr, 25 de hectare cu porumb, 2,6 hectare cu soia, 3 hectare de ovăz, 4 hectare de floarea-soarelui şi 95 de pomi fructiferi.

Directorul Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna, Gheorghe Neagu, a precizat că atacurile urşilor s-au înmulţit în ultimii doi ani, aceştia apropiindu-se tot mai mult de gospodăriile populaţiei.

Potrivit Agerpres, anul acesta, judeţul Covasna a primit derogare din partea Ministerului Mediului pentru împuşcarea a 25 de urşi, care au fost deja “recoltaţi”.

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, a declarat că urşii s-au înmulţit foarte mult în ultimii ani, potrivit estimărilor, pe teritoriul judeţului existând circa 1200 de exemplare.

Acesta a subliniat că nu se doreşte “decimarea” populaţiei de urşi, ci “restabilirea echilibrului” dintre oameni şi animalele sălbatice.