Simona duce de ani buni o luptă cu o boală cruntă. În condițiile în care și-a petrecut adolescența mai mult prin spitale, a reușit să ia Evaluarea Națională și, când are zile mai bune, scrie, atât cât poate, la cartea pe care speră să o citească și alți copii aflați în situația ei.
Cartea nu e gata, dar un text scris de Simona va fi publicat în viitorul apropiat. Copila a câștigat un concurs organizat de British Council cu o poveste despre o fată bolnavă, care, printr-o oglindă magică aflată pe holul spitalului, călătorește într-o lume fantastică.
“Priveam cum picăturile de ploaia loveau cu putere geamul ferestrei mele. Etajul 5, camera 407. Parcă vremea corespundea cu starea mea. Am mai trăit o zi. Zilele în spital treceau atât de greu”, așa începe povestea cu care Simona a câștigat un concurs de literatură la care au participat peste 100 de copii din toată țară.
Textul ei și alte câteva vor fi publicate, așa că visul ei de a scrie ceva pentru copiii care trec prin ce trece și ea, se va împlini.
“Atunci când scriu, e foarte greu. Pentru că îmi aduc aminte absolut tot, în detaliu. Mă răscolește și e destul de dificil. – Azi cum îți e, de exemplu? Destul de rău. Dar m-am obișnuit”, recunoaște Simona.
Când prinde o zi mai bună, Simona mai scrie câte rânduri la cartea despre care spune că le-ar prinde bine copiilor și părinților care duc aceiași luptă ca și ea. Crede că povestea ei, îi poate ajuta și pe alții.
“Câteodată, mă mir și eu de unde am atâta putere. Și cum de pot să trec prin atâtea. Când mă gândesc la tot ce s-a întâmplat, parcă nu sunt eu acolo. Parcă e o poveste. – Dar care e refugiul tău? – Încerc să port o discuție cu mine. Și îmi dau voie să simt suferința și tristețea.
Le simt, ca apoi să poată să treacă. Oricum nu durează mult tristețea și suferință, ca să zic așa. Nu pot să rămân tristă mult timp. Nu îmi stă în fire. Într-adevăr, când aflu chestii nașpa, ca să zic așa, e suferință. Dar merg mai departe”, spune Simona.
Deși vorbește de parcă a trăit două vieți, Simona are doar 17 ani. Dar patru ani și i-a petrecut prin spitale. Și din dragoste pentru cei care duc aceeași luptă ca ea, a găsit și tăria să apară în spotul prin care cei de la Asociația “Dăruiește Viață” cer ajutor pentru construirea unui spital pentru copii.
“A fost foarte emoționant. Foarte emoționant. Pentru că, după cum se vede acolo, un prieten de-al nostru din spital nu mai este. Și noi îl onorăm prin strângerea cearșafului, cum se face în armată. – Copiii care apar în filmare nu sunt actori… – Nu. Sunt copii care au trecut prin boală. Sunt și prieteni de-ai mei”, mărturisește Simona.
Un spital modern le-ar da copiilor o șansă adevărată, într-o luptă în care au intrat mult prea devreme. Și în plus, le-ar lăsa copiilor bolnavi și câte un răgaz să fie… copii.
“În spital unde e acum, nu sunt locuri de joacă pentru copii. Nu au un spațiu un se pot juca. Acolo am auzit că o să fie si un cinematograf și o curte interioară. După ce termini și esti ok, simți nevoia să mai citești sau să faci diverse lucruri”, spune Simona.
La cei 17 ani pe care îi are, Simona vorbește despre boala ei cu o luciditate de care puțini oameni în toată firea ar fi capabili.
Uneori se luptă cu lacrimi în ochi, alteori cu un zâmbet în colțul gurii. Dar continuă să lupte și îi încurajează și pe alții să facă la fel.
În loc de concluzie, am preferat să încheiem cu unul dintre pasajele de final ale povestirii scrise de Simona.
“Trebuie de acum înainte să mă bucur de fiecare moment pe care îl am și mai ales trebuie să mă bucur de viață. Am fost atât de oarbă până acum. Aveam atât de multe lucruri frumoase de care nu m-am bucurat. Sunt atât de fericită. O să zâmbesc mereu.”
Care era visul Simonei, în decembrie 2018:
Spotul de campanie #NoiFacemUnSpital al asociației Dăruiește Viață:
Urmează-ți visul! O campanie Europa FM realizată cu ajutorul DEDEMAN
