Uneori, părinții sunt nevoiți să ia decizii groaznice. Tatăl Robertei, de exemplu, a plecat la muncă în Anglia pentru a-și întreține copiii rămași orfani de mamă.
Nu ar fi singurul părinte aflat în această situație și nici Roberta nu ar fi singurul copil care a crescut mai mult singur. Dar din acest motiv, pe când avea 10 ani, Roberta a ajuns într-un centru de plasament. Tatăl nu a abandonat-o cu adevărat, de vreme ce vorbesc aproape în fiecare zi, iar la sfârșit de lună, îi trimite banii pe care îi poate strânge.
“- Tu locuiești acum în Centrul Cireșarii din Sectorul 5. – Da. – De unde, până unde? – Păi, mama a murit când aveam 6 ani. După moartea ei, tata a trebuit să vândă casa pentru că luaseră bani cu împrumut de la bancă. Apoi, ne-am mutat la casa părintească a mamei. La 8 ani, tata a plecat în Anglia și am rămas doar cu frații mei și bunicul meu nevăzător”, povestește Roberta.
Au trecut 6 ani de atunci, timp în care Roberta a vorbit aproape zilnic cu tatăl ei. Nu i-a fost ușor să accepte, dar a înțeles că pe atunci, tatăl ei nu avea ce altceva să facă pentru a o întreține pe ea și pe frații ei mai mari.
“- El a plecat cu gândul să ne facă un bine. Crezând că dacă ne trimite bani, totul o să fie bine. – Deci s-a dus să muncească? – Da, să muncească. Are trei locuri de muncă: chelner, spălător auto și paznic. – Și mai și doarme? Are timp? – Cred!”, recunoaște Roberta.
Între slujbe, tatăl Robertei și-a făcut timp să vorbim preț de câteva minute. Dă răspunsuri scurte, dar suficiente cât să înțelegi că își iubește copilul și că munca îl ajută să-și înăbușe regretele.
“- Cât de des vorbiți cu Roberta? – Aproape în fiecare zi! – Și ce vă spuneți? – Când vin acasă… – Asta e cea mai frecventă întrebare a ei? – Da, da. Mă întrebată când vin acasă. – Cum a fost ziua în care ați aflat că Roberta a ajuns în centrul de plasament? – Cum să vă spun eu… Dacă vă zic că acum iau tratament pentru că am făcut preinfarct sau astea… Nu! Chiar așa a fost. Am crezut că mor.”, își amintește tatăl Robertei.
Roberta este acum premiantă, dar primii ani în centrul de plasament n-au fost deloc ușori. După ce tatăl a plecat la muncă în Anglia, Roberta ajungea la școală mai mult ocazional, și asta pentru că, deodată, devenise un copil cu responsabilități uriașe.
“- Dacă bunicul era nevăzător, cine avea grijă de voi? Bani trimitea tatăl, dar cineva trebuie să spele sau să gătească. – Sora tatălui meu mai venea o dată pe săptămână și mai ne făcea o ciorbă. Mai făcea curat prin casă. – O dată pe săptămână… – Da, dar rămânea curat în casă. Mai dădeam și eu cu mătura. Mai spălam o farfurie. Îi cumpăram bunicului ce pastile îi trebuiau, pentru că lua un tratament. Când se termina ciorba, că eram patru oameni, luam pâine, parizer, icre. Ce mănâncă toată lumea. – Deși aveai 8 ani, făceai cumpărături, făceai… – Cumpărături, da. – Dar la școală mergeai când aveai 8 ani? – Nu prea am mers, pentru că școala era cam departe. Frații mei mai și munceau și nu prea se trezeau dimineața să mă ducă”, mărturisește Roberta.
Într-una din zilele în care Roberta chiar a ajuns la școală, cei de la Protecția Copilului au dus-o în centrul de plasament în care locuiește și azi. Nu îi este ușor nici acum, dar la cei 14 ani ai ei, a înțeles că, în viață, înving luptătorii.
“- În momentul acela, aș fi ales să rămân acasă. Dar acum, am realizat că dacă nu ajungeam aici, cine știe ce se alegea de mine? Nu știam să citesc și să scriu. Aici m-au învățat. Am mai învățat să fiu curată, să am grijă de părul meu. – Ai crescut mai mult singură. – Da. Fiind singura fată în familie, între patru bărbați… Ce am învățat bun, am învățat de la centru. Și cu școala, și cu dansul, și cu tot”, spune Roberta.
Roberta a mai învățat ceva în centrul de plasament: chiar dacă e departe, nu e puțin lucru să ai un tată care te sună aproape zilnic și care pune bani deoparte pentru ziua în care și-ar putea strânge din nou familia sub același acoperiș.
“- Și în ziua de azi îmi spune că se simte un gunoi. – Cum? – Că se simte un gunoi. I-am spus: Nu te simți așa, pentru că alți părinți își lasă copiii și nici măcar nu țin legătura cu ei! Îi aruncă pur și simplu și nu îi mai interesează! Tu nu ai făcut asta!, povestește Roberta.
Urmează-ți visul! O campanie Europa FM realizată cu ajutorul DEDEMAN
