În urmă cu aproape doi ani, i-am cunoscut pe Emanuel, Ioana și Iustina.
Gemenele Ioana și Iustina, în vârstă de 16 ani, studiază vioara și trompeta la Colegiul de Artă Ciprian Porumbescu din Suceava, iar Emanuel, în vârstă de 17 ani, studiază saxofonul, la același colegiu.
Mama lor, Titiana Stempel, a fost diagnosticată cu o boală cruntă. E drept, boala a intrat în remisie, dar merge frecvent la control, la București.
Tatăl copiilor a încetat din viață pe neașteptate, acum aproape patru ani. De atunci, Titiana duce în spate singură toate greutățile familiei și are grijă de cei trei copii minori.
Școala de muzică nu e tocmai ieftină. Instrumentele costă mii de euro și din această cauză, femeia a fost nevoită sa vândă apartamentul pentru care încă mai plătea rate. Acum, locuiesc tot acolo, dar plătesc chirie noului proprietar.
Titiana Ștempel e în stare de orice sacrificiu pentru copiii ei. Nici diagnosticul crunt pe care i l-au pus medicii nu a împiedicat-o să lupte cu toate forțele pentru a le oferi copiilor ei un acoperiș sigur deasupra capului.
Deși duce pe picioare o boală grea, femeia a ales să se reangajeze pentru a putea renova o casa bătrânească, pe care a moștenit-o. Atunci când mama este plecată în deplasare, copiii rămân singuri acasă, câte două săptămâni pe lună.
“E greu fără mama. Mama e acolo, în casă, îți dă un sfat, dacă te-ai îmbrăcat bine, dacă ești bolnav, îți da o pastilă, e acolo lângă tine. Mai ales când ți-ai pierdut și celălalt părinte, acum mai pierzi și două săptămâni celălalt părinte, e un pic urât. Dar, în timp, te obișnuiești”, a spus Iustina.
Emanuel a primit din partea Dedeman, partenerul nostru în campania Urmează-ți Visul, banii necesari pentru a cumpăra o clapă la care visa de multă vreme.
De asemenea, cei trei muzicieni au primit din partea Dedeman un set de corzi pentru chitară, o cutie nouă pentru vioară, arcuș și corzi, un set profesional de curățare a trompetei și două microfoane wireless.
În afară de talent, instrumente și multe ore de studiu, orice copil, la început de drum, are nevoie și de modele. La București, copiii au avut ocazia, toți trei, să-și întâlnească idolii în carne și oase.
“Îmi doream să o văd de la 11-12 ani. Când am văzut-o în fața ochilor, am avut un șoc. Nici acum nu îmi vine să cred”, și-a amintit Ioana.
Andra, cântăreața preferată a Iustinei, i-a invitat pe toți patru la finala Vocea României din 2018. Copiii au avut ocazia să vadă, în direct, cum se desfășoară unul dintre cele mai mari show-uri de muzică din România.
“Întâlnirea mea cu Andra a fost ceva miraculos, nu mă așteptam!”, a povestit Iustina.
“Să îți cânte Smiley în concert o piesă ție, nu știu cine a mai avut așa experiență. A fost minunat”, a spus Emanuel despre surpriza pe care i-a pregătit-o Smiley, idolul său.
“Vreau să termin studiile la facultate, să am un statut financiar. Copiii mei să nu treacă prin ce am trecut eu. Să am copii sănătoși, bucuroși, cu o mamă și cu un tată”, și-a propus Iustina.
“Dacă ni se ivește ocazia, oricând încercăm să sprijinim și noi. Dacă nu financiar, să dăm un sfat bun, să dăm cuiva încredere, să ajutăm, să încurajăm”, a mărturisit Titiana Stempel.