Mihai, tatăl care își crește singur cei trei copii, lucrează la o fabrică de cherestea, unde e plătit cu salariul minim pe economie și bonuri de masă, așa că își face timp să mai lucreze cu ora și pe unde apucă.
„Când am ciubucuri din astea de făcut cu cositoarea, vin repede acasă, le dau de mâncare la copii, mă schimb și am și plecat. Acum s-a prăpădit și cositoarea și nu mai am cu ce. S-a dus naibii cositoarea. Era bună rău. Luam 50, 60 de lei. Erau banii de pâine pe o săptămână”, mărturisește Mihai.
Mulțumită unui ascultător Europa FM, acum Mihai are o motocoasă nouă. După ce a ascultat povestea la radio, ascultătorul nostru a decis să-i doneze lui Mihai motocoasa de care are mare nevoie, lucru îi asigură lui și copiilor săi un trai mai liniștit.
Era plin de găuri, iar pe timpul iernii, stăteau cu toţii într-o singură cameră. Era cea mai ferită de apa care se scurgea prin acoperiş şi care, uneori, ajungea şi la instalaţia electrică.
Mihai își crește singur copiii și, din salariul minim și alocații, a mai pus parchet, a reparat soba, a zugrăvit şi a înlocuit geamurile. Pentru acoperiș, spune că nu ar fi reușit vreodată să strângă bani.
Nu în ultimul rând, copiii care au crescut mai mult fără mamă au primit cadouri din partea ascultătorilor. Fără tabletă și laptop, nu ar fi avut cum să participe la cursurile online.