Confidenţialitate

Urmează-ți Visul | Lucian și Gabriel, gemenii crescuți într-un centru de plasament, sunt un exemplu de îndârjire pentru generația lor – VIDEO

Lucian și Gabriel, gemenii multipli campioni naționali la atletism din campania “Urmează-ți Visul”, își duc visul mai departe, oricâte obstacole ar întâlni în drumul lor. Doar în ultimul an, cei doi au adunat, fiecare, peste 30 de medalii.

În noiembrie 2019, Lucian a participat, alături de echipa României, la campionatul balcanic de cros, organizat la Berane, Muntenegru, unde s-a clasat pe locul cinci. Iarna trecută, Lucian a participat la campionatul național de atletism, proba de 3.000 de metri sală, unde s-a situat pe locul trei, deși a concurat cu băieți mai mari cu un an decât el. Tot anul trecut, Gabriel a participat la campionatul național de atletism, organizat la Băile Felix, unde a ocupat locul opt.

Chiar dacă locuiesc, alături de alți șase copii, într-un apartament familial al DGASPC Buzău, Gabriel și Lucian au terminat clasa a XI-a cu mediile 8,60 și 8,56, printre primii în clasa lor.

Pentru îndârjirea cu care luptă pentru visul lor, gemenii au primit din partea Europa FM o bursă lunară de 400 de lei, fiecare, timp de un an de zile.

Atletismul nu e un sport tocmai ieftin, mai ales pentru niște copii crescuți într-un centru de plasament. De aceea, Europa FM le-a oferit echipamente complete, dar și suplimente alimentare care să-i ajute să facă performanță.

“Ne-au fost de mare folos. Și acum le mai avem, le folosim și în ziua de azi. Echipamentele primite ne ajută mult pentru că sunt de foarte bună calitate”, au spus gemenii despre echipamentele de atletism primite.

În urma reportajului, ascultătorul nostru Mihai Moraru le-a oferit celor doi frați o bursă lunară de 1000 de lei, fiecare, timp de un an de zile.

Gemenii s-au gândit să păstreze banii primiți în campania Urmează-ți Visul pentru investiții legate de atletism, pentru pregătirile pentru BAC și pentru facultate.

“Noi am trecut clasa a XII-a, și din septembrie o să trebuiască să începem și meditațiile pentru BAC și să-i păstrăm pentru facultate”, a spus Gabriel.

Nici pandemia de coronavirus nu i-a ținut pe loc. Pentru a putea continua antrenamentele și în această perioadă, Lucian și Gabriel și-au cumpărat, din banii strânși în urma campaniei Urmează-ți Visul, două benzi de alergare, astfel s-au putut antrenamena de două ori pe zi.

“Ne-au ajutat foarte mult, formidabil de mult chiar”, a spus Lucian despre benzile achiziționate.

“Este important să ne antrenăm în fiecare zi pentru a ne menține nivelul la care suntem acum”, a continuat Lucian.

“Dacă n-am fi avut aceste benzi, am fi pierdut foarte mult din condiția noastră de pregătire”, a completat Gabriel.

În această perioadă, Lucian a participat la o competiție mondială, organizată virtual. Cu ajutorul benzii de alergare, băiatul a putut participa la un astfel de concurs, desfășurat pe o perioadă de șase zile, la care s-a clasat pe primul loc între cei 400 de participanți din toată lumea.

Odată cu relaxare măsurilor de răspândire a noului coronavirus, gemenii își pot continua antrenamentele în aer liber. Doar că locul de antrenament este la patru kilometri distanță de apartamentul unde locuiesc. Pentru a ajunge acolo, Lucian și Gabriel merg pe jos 8 kilometri, dus-întors, de două ori pe zi.

“Noi iubim ceea ce facem, nu suntem obligați să facem acest sport. Pe noi sportul ne-a dezvoltat, ne-a disciplinat și ne simțim foarte bine când alergăm”, au mărturisit gemenii.

Tot ca o răsplată pentru eforturile lor, Lucian și Gabriel au primit din partea ascultătorului nostru Mihai Moraru o vacanță, all inclusive, la munte, pentru întreaga familie, mama, gemenii şi fratele lor Ionuţ.

“A fost ceva unic, foarte frumos! Ceva ce n-am mai făcut niciodată. Mama era cea mai fericită că eram toți trei lângă ea”, au spus băieții.

Gemenii au devenit un model pentru fratele lor mai mic, Ionuț, care crește alături de ei în apartamentul familial. Ionuț a început să se antreneze alături de frații lui și chiar a participat la câteva competiții.

“Are și el câteva concursuri la București, unde a făcut o figură foarte frumoasă. A câștigat o cursă de 800 de metri, într-o cursă de 200 de metri a venit pe locul trei, în mai puțin de două luni de atrenament”, a spus Gabriel despre fratele lor mai mic, Ionuț.

Geta, mama gemenilor Gabriel și Lucian, pentru că nu avea cum să le ofere liniștea unui cămin sau o masă caldă, a fost obligată să-i ducă la orfelinat. Pe lângă gemenii Gabriel și Lucian, de 17 ani, mai are un fiu, pe Ionuț, de 11 ani, care creşte tot la centrul de plasament.

Gemenii crescuți într-un centru de plasament sunt multipli campioni naționali la atletism: