Când nu e la sală, Florinel se antrenează în curte. Recent, a primit un sac adevărat de antrenament, pe care l-a agățat în cireș. Până atunci, lovea cu sete într-un sac de rafie, umplut cu rumeguș.
Cu mari eforturi, mama lui Florinel și-a trimis copilul într-un cantonament la Bușteni. Nu ar fi avut cum dacă tatăl familiei nu ar fi plecat recent la muncă în Germania.
“Când l-am văzut duminică, când a venit, l-am luat în braţe. Mi-a fost dor de el. M-a luat, mi-a povestit ca între antrenamente i-a dus la Cascada Urlătoarea, la Castelul Cantacuzino, pe munte… Era încântat. Şi după aia s-a schimbat şi s-a bagat în pat şi a început să plângă. Ce ai? Te doare ceva? Mi-a fost dor de tine, mami. Când m-a luat în braţe, am început să plâng şi eu”, a mărturisit emoţionată mama lui Florinel, Alice.
Mult mai importante decât loviturile spectaculoase de picior sau eschivele sunt disciplina și autocontrolul. Florinel le-a învățat de la sensei Mădălin Tănase.
“El crește. Sportivii cresc. Programul de nutritive, de vitaminizare, trebuie să fie altul. Mergi la sală, munceşti trei ore şi acasă nu ai ce să mănânci. E complicat să faci performanţă. După antrenament le mai dau mere, ciocolată, dar nu e tocmai ok. Mai jonglam un pic foamea…”, recunoaşte cel care l-a descoperit pe Florinel, sensei Mădălin Tănase.
În afară de talent, de dragostea mamei și de un sac vechi de antrenament, Florinel nu are mai nimic din ce i-ar trebui ca să devină campion de K1.
Pe de altă parte, sunt puțini luptători care au avut un start în carieră mai bun decât el. Pe care viața l-a învățat deja, la numai 10 ani, că nicio luptă nu e nici pierdută, nici câștigată, până nu se aude ultimul gong.
Alături de mama lui, Florinel e decis să lupte pentru a-și îndeplini visul. Iar noi am decis să-i dăm o mână de ajutor. Pentru că visul lui e frumos, și merită.
