România nu duce lipsă de copii talentați la sport, dar șansele lor de a face performanță depind mai mereu de sacrificiile pe care le fac părinții lor. Dacă, de exemplu, te-ai născut în Roșiorii de Vede, cel apropiat club unde poți face gimnastică se află la mai bine de 100 de kilometri.
Aceasta este realitatea cu care se confruntă Alexandra, o fată de 10 ani care face gimnastică artistică la C.S.A. Steaua.
Timp de un an, părinții au făcut naveta de două ori pe săptămână pentru ca fiica lor să se poate antrena la București.
Dar când Alexandra a crescut și antrenamentele au devenit zilnice, părinții ei nu au avut altă variantă decât să închirieze o garsonieră în Capitală.
Cum nu au putut să își schimbe locurile de muncă, bunica a venit la București pentru a avea grijă de Alexandra.
Sigur, efortul financiar este unul substanțial, dar nu se compară cu faptul că părinții își văd copilul de 10 ani doar la sfârșit de săptămână.
“Să vedeți mână bătătorită. Eu, când o iau de mânuță, nici nu vrea să îmi dea mâna. Și când o iau de mânuță și simt bătăturile alea zic: Doamne, ce e aici… Și spune: Nu e nimic! Cum avea mama mea, când dădea cu sapa la Colectiv, așa are nepoțica mea mâinile bătătorite”, spune bunica Alexandrei, doamna Iulica.
Bunica Alexandrei are 70 de ani și și-a petrecut aproape toată viața în Roșiorii de Vede. Acum trei ani, a început o viață nouă în București, pentru a avea grijă de nepoata ei, care face gimnastică la C.S.A. Steaua. Spune că nu i se pare un sacrificiu, mai ales că Alexandra îi dă motive de bucurie.
“- Cât de important e să aveți acest scop, de a vă vedea nepoata realizată? – Vai… E ceva imens. Nu, nu pot… Când am auzit că a luat medalii, eram… Nu îmi încăpeam în piele, cum e vorba aia românească. Am plâns, dar nu de necaz. Am plâns de bucurie. Îmi venea să țip, să urlu pe stradă. Nu trebuia să mă întrebe cineva, că spuneam eu: Știți, nepoțica mea e campioană! A luat patru medalii!”, spune cu mândrie bunica Alexandrei.
Micul București al bunicii are câțiva kilometri pătrați, în jurul Stadionului Ghencea, unde se află și sala de antrenament a nepoatei.
La vreo 20 de minute de mers pe jos se află și școala Alexandrei, dar și locuința pe care părinții ei au închiriat-o pentru ca fata de 10 ani să meargă zilnic la antrenamente. Pe lângă faptul că naveta i-ar fi epuizat pe toți, benzina ar fi costat mai mult decât chiria pe o lună.
“- Cum sunt părinții tăi? Cum i-ai descrie? – Buni, ascultători… Părinții sunt ascultători, nu tu? – Și ei, și eu. Sunt foarte buni cu mine. – Și bunica ce face? – Păi, mă duce la școală, mă ia. Mă duce și la gimnastică. Și mai vin părinții mei să mă verifice la teme. – Vin special de la Roșiori să-ți verifice temele? – Și să vadă ce mai fac. O dată mamă, o dată tata. – În cursul săptămânii, îmi imaginez? – Da. Și în weekenduri te duci tu, acasă. – Dar au fost și weekenduri în care nu te-ai dus? Poate mai sunt antrenamente sau concursuri. – Da, înainte de concurs nu m-am dus trei weekenduri”, recunoaște Alexandra.
Pe lângă faptul că, uneori, temele sunt prea complicate ca să fie explicate prin video-call, sunt și un pretext ca părinții să-și facă drum până la București, la mijlocul săptămânii. Niciun părinte nu ar vrea să își vadă copilul de 10 ani doar două zile pe săptămână. Pe de altă parte, să o fi ținut acasă, ar fi fost o dovadă de egoism, spune Ana-Maria Nica, mama Alexandrei.
“- În fiecare an am întrebat-o. I-am spus că dacă vreodată va decide că gimnastica nu e drumul ei în viață, ne oprim pur și simplu și ne întoarcem la Roșiori. Nu mi-a spus niciodată că vrea să se oprească. Iar după primele rezultate, o văd și mai entuziasmată să meargă mai departe. – Faceți un efort financiar considerabil. Țineți două case. Una în Roșiori, una în București.
– Nu e ușor, dar ne-am asumat asta. Dacă o să avem nevoie de mai mulți bani, ne mai luăm un job. – Luați asta în calcul? – Iau în calcul să o susțin până la capăt. – Dar mai faceți un tip de sacrificiu. O vedeți cam o dată pe săptămână. – Cred că sacrificiul e al ei. Noi nu trebuie să fim egoiști și să ne gândim la noi că nu stăm cu copilul. Dar cel mai greu îmi este pentru ea. Stă fără noi”, mărturisește mama Alexandrei.
Deși are doar 10 ani, Alexandra a înțeles că părinții ei fac eforturi mari pentru ca ea să își urmeze visul. Victoriile ei vor fi și victoriile lor, dar până atunci, mai e cale lungă. Deocamdată, le mulțumește de câte ori are ocazia.
“Mami, tati, vă mulțumesc pentru tot ce mi-ați dăruit. Și bunicăi, pentru că stă cu mine aici și face un efort foarte mare”, este mesajul Alexandrei pentru părinți și pentru bunică.
Urmează-ți visul! O campanie Europa FM realizată cu ajutorul DEDEMAN
Foto: Mircea Vâlcu
