Băiatul locuiește în Ciudanovița și, pe atunci, trebuia să facă naveta 20 de kilometri până la Oravița, unde se afla liceul la care învăța. Până într-o zi, când singurul microbuz care lega Ciudanovița de restul lumii s-a defectat.
E drept, în Ciudanovița oprește și trenul. Dacă vrei să ajungi la Oravița, te sui în trenul de 15:30 și te întorci a doua zi, cu cel care pleacă spre Ciudanovița la 11 și un sfert.
Dacă nu ar fi fost pandemia, am fi spus că lucrurile au mers în bine pentru Vali și familia lui. Nu pentru că s-ar fi rezolvat problema transportului, ci pentru că mama lui l-a înscris la un colegiu tehnic din Reșita.
Până să se închidă școlile, Vali și două dintre surorile lui stăteau la internat în timpul săptămânii, unde li se asigura și mâncarea. Totul, gratuit.
Din cauza pandemiei, băiatul învață acasă, on-line, împreună cu cei cinci frați. Locuiesc toți într-o garsonieră și când cursurile se suprapun, e haos.
Așa spune mama lor, Lenuța Nebunelea, care îi crește singură, cum poate, într-o localitate fără locuri de muncă, medic de familie sau farmacie.
“– Te gândești să te mai întorci la stână? – Nuuuu! Te trezeai în fiecare zi la 5:30 sau 6. Stateai seara până la 9 sau 10. Alteori 11. – În perioada aia ai avut timp să înveți? – Nu prea. Nu aveam timp. – De când te trezeai și până te puneai în pat la somn, ce făceai? – Eram pe deal, cu ele”, își amintește Vali vremea în care a fost cioban.
Vali are acum 17 ani și, în mod normal, ar fi trebuit să fie în clasa a XI-a. Doar că un an l-a pierdut pe vremea când s-a angajat la stână. Se mulțumește cu ideea că oricum nu avea cu ce să facă naveta 20 de kilometri, până la liceu, după ce microbuzul s-a defectat și compania de transport nu l-a mai înlocuit.
La începutul anului trecut, s-a făcut cioban pentru a-și ajuta familia. Nu l-a obligat nimeni să meargă la stână. Acum, face ce ar trebui să facă un copil de vârsta lui.
“– Cum e la școală? – Bine. Teste nu am dat până acum. Nu am nicio notă. Înainte mergeam la service, astea pe care sunt acum, pe mecanică. Dar acum nu mai putem învăța nimica”, spune Vali.
Până să înceapă pandemia, Vali mergea la un colegiu tehnic în Reșita. Se pregătea să devină mecanic auto și, în plus, școala îi asigura gratuit cazarea la cămin și trei mese pe zi. În acest fel, nu a mai fost nevoit să facă naveta. Tot acolo învațau și două dintre surorile lui.
“- Înțeleg că tu, Iasmina, ești clasa a X-a. Ce studiezi acolo? – Păi, sunt pe estetică acum. Pe coafor. – Și îți place? – Da. – Sorina, tu ești clasa a IX-a, tot acolo? – Da. – Ce vrei tu să te faci când vei fi mare? – Vreau să îmi deschid un salon de manichiură și pedichiură”, au spus cele două surori ale lui Vali.
Așadar, coafeză, manichiuristă sau mecanic auto. Visuri simple, dar acești copii au crescut fără tată și au învățat de mici că alocațiile lor și ajutorul social al mamei nu ajung pentru mare lucru.
Important de știut, patru dintre cei șase frați au primit tablete de la școală. Iasmina și Sorina învață on-line, pe telefoane pe care și le-au cumpărat singure.
– Unde ați fost la muncă? – La porumb. – La cules? – Da. Cu ziua. – Și unde va duceati la cules? – Unde ne chema. Ne mai și lua cu mașina până acolo, dar mergeam și pe jos. Făceam cam o ora, oră jumate. – Și ce v-ați luat din banii aia? – Haine. – Și înțeleg că și telefoanele. – Da. Și mai dădeam în casă pentru noi. Pentru mâncare, întreținere.
Și fratele lor mai mare, Vali, a fost la muncă pe timpul verii, când cei mai mulți copii se bucură de vacanță.
Cei 2.100 de lei pe lună, din alocații și un ajutor social, nu au cum să le ajungă. Mâncarea, hainele, caietele, toate costă. Alte lucruri sunt de neprețuit, spune Lenuța Nebunelea.
“- Cât de mult contează pentru dumneavoastră faptul că cei mari merg la muncă și, practic, își câștigă singuri banii? – Mă doare, pentru că nu meritau ei asta. Mi-e milă de ei. – Cum e viața cu șase copii minori? – Grea, dar mergem înainte. Ei sunt alături de mine, eu sunt alături de ei”, a spus Lenuța Nebunelea.
În urma campaniei „Urmează-ți Visul”, familia a primit de la ascultătorii Europa FM ceva haine, alimente sau rechizite.
Orice ajutor a fost binevenit și apreciat, dar Lenuța Nebunelea știe că niciun ajutor nu poate compensa determinarea cu care copiii ei luptă pentru un trai decent. Și oricât de trist ar suna, un trai decent este, pentru mulți copii, un vis.
