Confidenţialitate

Urmează-ţi Visul | Actriţa Oana Pellea recită poeziile Mădălinei Aldescu – AUDIO

Mădălina visează să devină profesoară și scriitoare și, spun profesorii ei, talent are cu carul. Deși are 16 ani, este doar în clasa a VIII-a, pentru că a avut o copilărie foarte grea.

„Din câte am simțit, pentru poezie e nevoie de zbucium. Depinde și de natura lui, dar e nevoie de ceva care să doară. Și da, copilăria a durut un pic și sunt foarte recunoscătoare că am avut-o. Dacă nu era așa, nu aș fi fost eu persoana de acum”, consideră Mădălina.

Acum, locuiește împreună cu tatăl ei într-un centru social din Bacova, județul Timiș, parte a Federației Caritas, Timișoara. Dar până nu de mult, locuiau pe unde apucau. Printre altele, s-au adăpostit inclusiv în subsolul unui bloc sau într-o rulotă abandonată.

Încă de atunci, copila a învățat să scrie și să citească de la tatăl ei, care nu a mai așteptat momentul incert în care ar putea să își înscrie copilul la școală. 

Cu adevărat miraculos, copila a scris prima poezie la 8 ani, înainte să meargă la şcoală. Pe acea vreme, ea împreună cu tatăl ei trăiau de pe o zi pe alta și dormeau pe unde apucau.

„Urmează-ţi Visul”, o campanie realizată cu sprijinul OMV Petrom