Mădălina, fata de 16 ani care a început să scrie poezii înainte de a merge la școală, se adăpostea, până nu demult, împreună cu tatăl ei într-un subsol de bloc.
Nicolae, tatăl ei, spune despre sine că este “un zidar cu visuri”. Neîmplinite, ce e drept, așa că singurele vise pentru care luptă acum sunt visele fiicei lui. Mădălina vrea să devină scriitoare și profesoară. Talent are cu carul și drept dovada, până acum a scris câteva sute de poezii.
Dar cum învățământul în România este gratuit doar pe hârtie, nu o să-i fie ușor să termine o facultate. Mai ales că acum, locuiește într-un centru social pentru care muncește și tatăl ei. În afara unui acoperiș deasupra capului și câte o masă caldă pe zi pentru el și fiica lui, omul e plătit cu salariul minim pe economie. Cu care, evident, e greu să ții un copil în școală.
Visurile Mădălinei sunt puțin surpinzătoare pentru o fată care, din cauză copilăriei pline de neajunsuri, a început școala abia la 9 ani. De fapt, mulți copii cu povești similare sunt nevoiți să abandoneze școala. Mădălina, în schimb, scria poezii dinainte de a merge la școală…
“– Ce înseamnă poezia pentru tine? – E cea mai frumoasă formă de libertate. Sunt atâtea stări și atâtea emoții… vreau să le las acolo. Cred că, poate, e modalitatea prin care pot să devin nemuritoare. Prin ce las în urmă, pot să devin nemuritoare”, consideră Mădălina.
“- În afară de scris și citit, ce pasiuni mai ai? – Păi, mai e pianul. Dar e mai mult hobby, nu pasiune. Dar îmi place. Și cred că ar fi oamenii. Oamenii în sine au devenit un fel de pasiune. Ce pot să văd din ei, ce pot să descopăr. Am găsit familie în foarte mulți oameni pe care i-am cunoscut. Dacă punem la socoteală profesori, prieteni… Pur și simplu, oameni. Oameni reali. În toată splendoarea și frumuseatea lor.”, mai spune Mădălina.
Printre cei mai frumoși oameni din viața Mădălinei se numără soții Balogh. Îi sunt profesori la clasă și sprijin după terminarea orelor. Cu modestie, spun că fac doar ce ar trebui să facă orice dascăl care întâlnește un copil special.
“Lucrăm cu drag cu toți copiii. Dar timpul petrecut cu Mădălina este un fel de dar pentru noi. Este o binecuvântare. Are o lumină specială. Strălucește și îți aduce bucurie. – V-a ajutat în vreun fel? – Să învățăm anumite lecții. Să ne păstrăm bucuria în orice împrejurare. Să ne bucurăm de puțin. Să știm că putem să trecem peste greutăți. – Și are doar 16 ani… Și are 16 ani, da”, spune profesoara de biologie a Mădălinei, Nicoleta Balogh.
Și Mădălina mai vrea ceva: să întoarcă binele primit, spune Valentina Balint, psihologul centrului în care locuiesc Mădălina și tatăl ei.
“Vrea să prindă un loc la Liceul Pedagogic din Timișoara. După care a spus că vrea facă Psihologia. Iar pe timpul facultății să poată lucra că educatoare. Spune că vrea să lucreze în preajma copiilor. La un moment dat ne întreba dacă ar putea să vină să facă voluntariat aici, în centru. I-am spus că da. – Ce te faci să crezi în ea și în visurile ei? – O văd motivată. Când a spus că face ceva, l-a dus la bun sfârșit.”
Centrul social în care locuiesc Mădălina și tatăl ei se află în Bacova, la 30 de kilometri de Timișoara. Ca să urmeze cursurile liceului pedagogic, Mădălina va trebui să stea la internat. Și mai apoi, la cămin, dacă va intra la facultate. Toate ar trebui plătite din salariul minim pe economie al tatălui.
“Prefer să cred că totul va fi bine. Cred că ne vom descurca. Da, vor fi cheltuieli cu liceul și apoi cu facultatea. Dar la facultate poate mă angajez. – Și la liceu? – Nu știu cum va fi. Dar nu mă astept la nimic rău. Îmi permit să cred că visurile mele se pot împlini”, spune Mădălina.
Pe lângă o maturitate specifică tinerilor care au trăit prea multe pentru vârsta lor și o poftă neastâmpărată de scrie poezii și de a cunoaște, Mădălina mai are ceva: un optimist de neclintit. E convinsă că prin forțe proprii își poate realiza visul. Dar uneori, visurile se pot îndeplini mai ușor când ți se întinde o mână de ajutor.
„Urmează-ţi Visul”, o campanie realizată cu sprijinul OMV Petrom
