Barack Obama intenţionează să se mute într-o casă din Kalorama, un cartier rezidenţial din Washington, aflată la doar câţiva kilometri de Casa Albă, după ce familia Obama va părăsi reşedinţa prezidenţială, în luna ianuarie, potrivit unor prieteni apropiaţi ai cuplului, informează nytimes.com.
Barack Obama, care a anunţat deja că familia lui va rămâne în capitala americană până când una dintre fiicele sale, Sasha, va termina liceul, în 2018, va închiria o casă cu 9 dormitoare, ce are o suprafaţă de 760 de metri pătraţi, a precizat o sursă, care a facut această dezvăluire sub protecţia anonimatului.
Reşedinţa, evaluată la 6 milioane de dolari, potrivit site-urilor mai multor agenţii imobiliare, poate fi închiriată cu 22.000 de dolari pe lună şi este deţinută în prezent de Joe Lockhart, fost secretar de presă şi consilier al preşedintelui Bill Clinton.
Joe Lockhart a fost până în acest an directorul de comunicare şi consultant politic al unui cabinet înfiinţat de el însuşi, Glover Park Group, dar s-a mutat la New York, unde a început să lucreze ca director adjunct al departamentului de comunicare al National Football League. Joe Lockhart este căsătorit cu Giovanna Gray Lockhart, care este editor al revistei Glamour.