Confidenţialitate

UPDATE Londra: Poliția a arestat 12 persoane în legătură cu atacul de la Podul Londrei

Poliţia britanică anunţă că a arestat 12 persoane duminică, în estul Londrei, în legătură cu atacul de sâmbătă seara de la London Bridge, relatează The Associated Press, Reuters şi BBC News.

Aceste arestări au fost operate duminică dimineaţa la Barking, în estul capitalei, de către poliţia antitero, precizează poliţia într-un comunicat.Autorităţile au anunţat că şapte persoane au fost ucise sâmbătă seara, iar alte 48 au fost rănite. Un ofiţer din cadrul Poliţiei britanice a transporturilor (BTP) şi un ofiţer care se afla în afara programului au fost răniţi în atac.

Cei trei atacatori, care au intrat cu o dubă în mulţime, după care au ieşit din ea şi au înjunghiat oameni în zona London Bridge, au fost ucişi de poliţişti. Poliţia anunţă că ancheta avansează rapid.

Premierul Theresa May a atribuit atacul unor extremişti islamişti.