Confidenţialitate

UPDATE Israel: 40 de morți și 779 de răniți. Președintele Israelului, apel la comunitatea internațională să condamne Hamas, și susținătorii săi din Iran

Serviciile de urgență din Israel au confirmat că aproximativ 40 de persoane au fost ucise de la primele ore ale dimineții în atacurile declansate de Hamas. Sunt si 779 de răniți.

De cealaltă parte, zeci de palestinieni au fost uciși în lovituri aeriene israeliene în Gaza, au declarat oficiali locali din domeniul sănătății, citati de Reuters. Al Jazeera relatează ca există atacuri „intense și continue” ale dronelor și artileriei israeliene în zonele estice din Gaza.

Vă reamintesc, Israelul şi Fâşia Gaza au intrat din nou în război, după ce Hamas a lansat o ofensivă militară surpriză, lansând mii de rachete şi infiltrând luptători pe teritoriul israelian.

Președintele Israelului, Isaac Herzog, a făcut apel la comunitatea internațională să condamne „Hamas, aliații săi și susținătorii săi din Iran”, în timp ce secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat că Washingtonul se va asigura că Israelul are ceea ce are nevoie pentru a se apăra.

Washingtonul a condamnat fără echivoc atacurile neprovocate ale teroriștilor Hamas împotriva civililor israelieni. Nu există niciodată nicio justificare pentru terrorism, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe a SUA, Adrienne Watson.

Foto: unsplashfoto