13 persoane au fost rănite în accidentul naval de la Murighiol, județul Tulcea, unde două ambarcațiuni s-au ciocnit.
Unii răniți au suferit mai multe traumatisme.
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea, Daniel Petrov, a declarat că accidentul naval s-a produs între două ambarcațiuni și că numărul persoanelor afectate a ajuns la 13.
„Dintre acestea, trei sunt investigate medical. Prezintă traumatisme osoase”, a precizat șeful ISU Tulcea.
O ambarcațiune avea la bord opt persoane iar cealaltă, cinci persoane, potrivit Poliției Tulcea.
Cele două ambarcațiuni se îndreptau spre Dunărea Nouă. Polițiștii tulceni au fost anunțați la numărul unic de urgență 112 că, în urma accidentului, mai mulți turiști ar fi căzut în Dunăre, în zona localității Murighiol.
Anterior, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunța că în zonă au fost trimise mai multe echipaje de ambulanță.
„Pentru gestionarea situației, în zona respectivă au fost trimise o ambarcațiune pentru transport scafandri și 3 ambulanțe ale serviciului județean de ambulanță. Totodată, în sprijinul echipajelor angrenate în misiunea de salvare, la locul incidentului a fost trimis și un elicopter SMURD”, transmitea marți seară IGSU.