Confidenţialitate

Unul dintre fiii lui ”El Chapo” s-ar afla printre persoanele răpite într-o stațiune turistică

Autoritățile mexicane au anunțat că unul dintre fiii renumitului baron al drogurilor, Joaquin ”El Chapo”Guzman, se află printre persoanele răpite în staţiunea turistică mexicană Puerto Vallarta. Șase-șapte persoane – presupuși membri ai cartelului Sinaloa au fost răpite a începutul săptămânii de către atacatori înarmaţi într-un restaurant.

Mai mult, autoritățile au declarat că presupuşii membri ai cartelului erau în prezenţa a nouă femei, care nu au fost vizate de către atacatorii înarmaţi.

Puerta Vallarta este una dintre cele mai populare staţiuni turistice mexicane, de asemenea, teritoriul este controlat de cartelul Noua Generaţie Jalisco, care a devenit una dintre cele mai puternice organizaţii de crimă organizată în ultimii ani, implicată în traficul de droguri.