Confidenţialitate

Unul dintre cele mai folosite siropuri de tuse a fost retras din farmacii

Unul dintre cele mai folosite siropuri de tuse, recomandat și copiilor, Eurespal, a fost retras, luni, din farmaciile din România şi din Europa.

Decizia a fost luată în urma unui studiu efectuat în Franţa şi care a dovedit că acest medicament poate genera afecţiuni cardiace. De asemenea, au fost interzise şi comprimatele de Eurespal.

Decizia de oprire de la comercializare a fost luata după ce Agenţia Naţională de Securitate a Medicamentului din Franţa a emis o alertă în ţara respectivă. Atenţionarea a fost emisă, luni, şi în Romania, de către distribuitorii de medicamente, cu recomandarea de a se opri de la vânzare.

De asemenea, Agenţia Naţională de Securitate a Medicamentului a solicitat pacienţilor care au achiziţionat deja medicamentul să nu îl mai folosească şi să îl ducă înapoi la farmacie.

Agenţia franceză a medicamentului ANSM a fost anunţată de către producătorul Laboratoires Servier de decizia de retragere de pe piaţă a medicamentului fenspirid (Pneumorel în Franţa, Eurespal în România) din cauza noilor dovezi de creştere a riscului de aritmii cardiace (prin alungirea QT).

În România mai există şi un alt preparat cu fenspirid (Epistat de la Gedeon Richter).