Unsprezece cadavre au fost descoperite în autocarul distrus de flăcări în urma accidentului din sudul Germaniei, dar echipele de intervenţie caută încă rămăşiţele altor şapte victime, a anunţat ministrul Transporturilor, Alexander Dobrindt, citat de AFP.
„Căldura a fost atât de mare încât numai structura din oţel poate fi recunoscută. Ne putem imagina ce înseamnă acest lucru pentru pasagerii din acest autocar”, a spus Dobrindt, precizând că accidentul s-a soldat şi cu 30 de răniţi, dintre care doi sunt în stare critică..
La puţin timp după ora locală 7.00 (8.00, ora României), prins într-un ambuteiaj, autocarul a lovit o semiremorcă din faţa lui şi a ars complet.
La bord se afla un grup de 46 de turişti în vârstă, însoţiţi de doi şoferi ai autocarului, care venea din landul Saxonia, în estul Germaniei, a precizat poliţia.