Confidenţialitate

Universitatea Craiova schimbă din nou antrenorul principal, după ce Mirel Rădoi și-a dat demisia

Oltenii au început sezonul cu Laslzo Balint pe bancă, însă în august a fost adus Rădoi, care a rezistat și el doar câteva luni. Fără victorie în ultimele cinci meciuri, Mirel Rădoi și-a anunțat miercuri seară demisia de la Universitatea Craiova, după eșecul 1-2 cu FC Argeș și, totodată, eliminarea din Cupa României.

În Liga 1, Universitatea Craiova ocupă locul cinci, la 12 puncte de liderul Farul.

Mirel Rădoi a fost numit antrenorul Universității în urmă cu 4 luni: a avut 10 victorii, 5 egaluri și 6 înfrângeri.

Pentru echipa din Bănie urmează ultimele două meciuri din acest an: luni la Mioveni și pe 17 acasă, cu Chindia.

De pregătirea echipei pentru ultimele două etape se vor ocupa antrenorii secunzi, iar pentru pauza de iarnă patronul Universității Craiova ar avea deja o listă cu antrenori, toți aflați sub contract în acest moment, scriu publicațiile sportive.

Sport.ro îl dă ca favorit pe Marius Șumudică, aflat în prezent la cârma echipei saudite Al Raed.

Un apropiat al patronului Universității – Mihai Rotaru – Șumudică anunța în vară că nu va antrena această echipă, tocmai din cauza relației de prietenie cu patronul.

Potrivit Digisport, prima variantă luată în calcul ar fi Laurențiu Reghecampf, al cărui viitor pe banca azerilor de la Neftci Baku este incert.

El s-a despărțit de Craiova în urmă cu o jumătate de an.

Foto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Citește și: Marca: Cristiano Ronaldo va juca la echipa saudită Al-Nassr de la 1 ianurie. Va încasa un salariu record | AUDIO