Confidenţialitate

Universitatea “Babeș-Bolyai” din Cluj își suspendă cursurile

Consiliul de Administrație al Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca a decis, astăzi, suspendarea cursurilor în perioada 11 – 22 martie, ca măsură de prevenție în cazul epidemiei cu coronavirus.

Purtătorul de cuvânt al universității , Laura Irimieș, a declarat că se recomandă desfășurarea online a cursurilor, iar unde nu se poate, acestea vor fi recuperate.

„Consiliul de Administrație al UBB a decis suspendarea cursurilor, a conferințelor, simpozioanelor și evenimentelor în perioada 11 – 22 martie, măsura având un scop preventiv. Nu a fost înregistrat la noi niciun caz de coronavirus, dar s-a decis preventiv suspendarea cursurilor. Recomandarea Consiliului de Administrație al universității este ca acolo unde se poate, cursurile să se desfășoare online, pe platfome de tip e-learning, iar unde nu se poate, cursurile vor fi recuperate. Activitățile de cercetare care, de regulă, sunt individuale, vor continua”, a spus Irimieș.

Universitatea “Babeș-Bolyai” este cea mai mare din România, cu 21 de facultăți și aproximativ 45.000 de studenți.