Uniunea TESA din Sănătate protestează în fața Ministerului Muncii. Sindicaliștii cer ca niciun venit în plată să nu mai scadă, iar gărzile să fie plătite la nivelul salariului din 2023, nu din 2018 cum se întâmplă în prezent.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a stat câteva minute de vorbă cu protestatarii, în stradă
Marius Budăi: „Avem timp toată vara să lucrăm pe legea salarizării. Numai să găsim soluția de mijloc. Să mă apuc eu să vă promit că…”
Sindicaliști Sănătate: „Măcar sporurile de gărzi să ajungă…”
Marius Budăi: „Am avut discuția cu domnul ministru. Am înțeles diferența de plată între normal și gardă și o discutăm”.
Sindicaliști Sănătate: „Știți că uneori sunt gărzi de ajungem acasă îndoiți și totuși avem sporurile de dinainte de…”.
Marius Budăi: „Nu-mi cereți peste noapte s-o închidem că nu putem”.
Sindicaliștii TESA din Sănătate, primiți de un secretar de stat din Ministerul Muncii
Ministrul se grăbea la o discuție cu premierul la Palatul Victoria. Sindicaliștii TESA din Sănătate au fost primiți de un secretar de stat din Ministerul Muncii.
Aceștia spun că așteaptă să vadă proiectul legii salarizării și amenință că vor declanșa grevă generală dacă nu vor fi mulțumiți de prevederile ei
Sursa foto: Inquam Photos / George Calin
Citește și: Alina Gorghiu: Avem nevoie de condiții mai bune în penitenciare