Confidenţialitate

Uniunea Europeană va înăspri condițiile de aderare pentru statele candidate

România este dată drept exemplu negativ țărilor din afara spațiului comunitar – după recentele încălcări ale statului de drept de la noi din țară. Comisarul UE pentru extindere, a recunoscut că Bruxelles-ul învaţă din greşelile făcute în cadrul procesului de aderare pentru Ungaria şi România. Acţiunile acestor guverne din ultimul an au generat îngrijorare – democrația a deraiat iar statul de drept a fost încălcat. Și exemplele încep cu situația de la București – premierul Victor Ponta s-a folosit de o serie de ordonanţe de urgenţă pentru a limita puterile Curţii Constituţionale în încercarea de a-l suspenda pe preşedintele Traian Băsescu. Iar la Budapesta, premierul Viktor Orban a trecut prin Parlament o controversată lege privind libertatea presei, criticii considerând că aceasta îi dă puterea să controleze libertatea de exprimare. Este, așadar, nevoie de o atenție sporită asupra acestui domeniu – dacă un stat candidat nu îndeplinește reformele necesare își va găsi cu greu loc în familia europeană . De noua abordare a comisiei sunt vizate în acest moment 9 state – care și-ar dori să adere în următoarea perioadă la spațiul comunitar.